You are here:

Sinceritate sau declaraţii în stilul caracteristic? Dan Petrescu, înainte de meciul cu finlandezii de la KuPS: ”Sincer, mi-e puţin teamă de acest meci!”

Sinceritate sau declaraţii în stilul caracteristic? Dan Petrescu, înainte de meciul cu finlandezii de la KuPS: ”Sincer, mi-e puţin teamă de acest meci!”

CFR Cluj

Comentarii

CFR Cluj mai are un singur pas de făcut pentru a se putea bucura de o nouă calificare în grupele Europa League.

Ardelenii trebuie să treacă pe teren propriu, în manşa unică a play-off-ului competiţiei, de finlandezii de la KuPS. Dan Petrescu ne-a obişnuit, înaintea oricărei confruntări ale echipei sale, să vorbească laudativ despre adversara sa şi să puncteze asupra minusurilor de la CFR Cluj.

Tehnicianul campioanei României nu s-a dezminţit de acest obicei nici la conferinţa de presă dinaintea meciului de joi, dintre CFR Cluj şi KuPS. Petrescu a spus că elevii săi nu se află în forma lor cea mai bună, în timp ce finlandezii sunt la potenţialul lor maxim.

”Înainte de meciul din Suedia am spus că cine se va califica va fi favorită la meciul următor, nevăzând niciun meci. Acum, după ce echipa din Finlanda, Kups, s-a calificat şi am văzut ultimele şase jocuri oficiale mi-am schimbat părerea. Nu există favorită în acest meci. Este o echipă foarte, foarte bună.

Mi se pare că practică un joc modern, ofensiv şi sunt foarte organizaţi în apărare. Chiar nu am văzut puncte slabe la această echipă. Am studiat foarte, foarte bine această echipă. Jucătorii noştri trebuie să facă un meci perfect şi chiar să se autodepăşească pentru a se califica, ţinând cont că ei sunt în formă excelentă, iar forma noastră nu e cea mai bună. Sincer, mi-e puţin teamă de acest meci.”, a declarat Dan Petrescu.
 

Afla mai multe despre: cfr clujdan petrescukupseuropa league 

viewscnt
Articole similare