Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Situaţie dramatică la CS Mioveni. Marius Stoica şi jucătorii au vorbit despre problemele financiare de la club: ”Este dezamăgitor tot ce se întâmplă”

Situaţie dramatică la CS Mioveni. Marius Stoica şi jucătorii au vorbit despre problemele financiare de la club: ”Este dezamăgitor tot ce se întâmplă”

CS Mioveni

Comentarii

Formaţia FCSB a învins, luni seară, cu scorul de 5-1, echipa CS Mioveni, în ultimul meci al etapei a 19-a din Superligă.

Situaţie dramatică la CS Mioveni. Marius Stoica şi jucătorii au vorbit despre problemele financiare de la club: ”Este dezamăgitor tot ce se întâmplă”

Pentru FCSB au marcat Edjouma (31), Şut (45 şi 77), Coman (58) şi Radalavescu (87). Golul echipei CS Mioveni a fost marcat de Antal (74).

Meciul a început cu 10 minute întârziere deoarece jucătorii de la CS Mioveni au protestat faţă de neplata salariilor.

CS Mioveni nu a avut antrenor principal în ultima lună, după demiterea lui Flavius Stoican (46 de ani).

Clubul argeşean a primit, cum a fost şi cazul FCSB-ului, o dispensă din partea Federaţiei şi Marius Stoica a putut îndeplini rolul de antrenor principal, chiar dacă nu are Licenţă Pro.

  • Fotbaliştii grupării argeşene au decis să-şi întârzie intrarea pe teren pentru 10 minute, pentru a trage astfel un semnal de alarmă cu privire la restanţele salariale existente la club.

Stoica a vorbit după meci despre problemele financiare de la CS Mioveni. 

”Răspunsul probabil l-au avut ei. normal că este dezamăgitor că s-a ajuns aici, nu şi-a dorit nimeni. Noi am încercat să facem tot posibilul să incercăm să ajungem în altă postură... Ne pare rău. Asta e situaţia. E greu din prisma mentalului. Gândurile lor sunt care sunt şi de aici e clar că nu îi mai ajută nimic.

Doare, dar este realitatea... Speram la mai mult. Probabil au răbufnit şi le-a fost greu să îi mai aducem pe linia de plutire. Au făcut şi au avut discuţii, dar dacă nu se poate rezolva. Vedem ce se întâmplă... Poate găsim soluţii de comunicare. Ei sunt jucători şi trebuie să îşi facă treaba”, a declarat Stoica după meci. 

Ce a spus Ionuţ Balaur:

”Toţi suntem dezamăgiţi. Am luat un singur salariu pe acest sezon, pe luna iulie, acum suntem în decembrie. În iulie era căldură, acum vine Crăciunul şi suntem tot fără salarii. Durează foarte mult memoriul. Dacă am fi străini, am merge la FIFA, am deveni liberi imediat şi am lua banii. Aici, ar dura trei luni.

Am mai avut tentative, cu Hermannstadt am vrut să întârziem meciul. Atunci am fost întorşi de conducere, ni s-a spus că se vor rezolva, că vor primi un salariu.

Nu s-a respectat ce ni s-a promis. Nu se mai poate, trebuie tras un semnal de alarmă şi nu mă refer doar la Mioveni. Trebuie să facem un front comun, să fie solidaritate.

Poate şi echipa naţională are de suferit, pentru că jucătorii convocaţi joacă împotriva unor echipe care nu sunt motivate, iar în meciurile internaţionale dau de jucători motivaţi, iar acolo se vede diferenţa.

Dacă am fi fost plătiţi şi nu am sta cu gândul la bani, am fi fost şi noi mai motivaţi.

Ne-au spus că nu au bani. Asta a fost ce ne-au comunicat, că nu au bani. Vom vedea ce va urma. E dificil, mâine e Moş Nicolae, avem copii acasă. Nu vreau să fiu penibil să-i spun că nu am avut ce să-i cumpăr copilului, dar nu poţi să vii zi de zi, zi de zi şi să nu-ţi primeşti banii”, a spus Ionuţ Balaur.

În clasament, FCSB este pe 4, cu 32 de puncte, iar CS Mioveni este pe ultimul loc, cu 8 puncte.

Afla mai multe despre: cs mioveni 

viewscnt
Articole similare