You are here:

Situaţie incredibilă! Taison, de negăsit după PAOK - FCSB: ”Sunt foarte afectat. Nu mai am puterea de a continua!”

Situaţie incredibilă! Taison, de negăsit după PAOK - FCSB: ”Sunt foarte afectat. Nu mai am puterea de a continua!”

FCSB

Comentarii

Echipa bucureşteană FCSB a învins joi seara, în deplasare, scor 2-1, formaţia greacă PAOK Salonic, pregătită de românul Răzvan Lucescu, în prima manşă a play-off-ului Ligii Europa.

UPDATE | Conform gazzetta.gr, clubul din Salonic a reuşit să-l contacteze pe veteranul brazilian, căruia i-a fost oferită o zi liberă de la antrenament.

"Taison este o persoană extrem de emoţională, care simte că şi-a dezamăgit echipa şi este afectat de acest lucru", au scris grecii.

Taison a dispărut după PAOK - FCSB. Mesajul postat chiar după meci

Taison a primit al doilea cartonaş galben în minutul 45+5 şi a fost eliminat, iar prima parte s-a încheiat cu gazdele în avantaj.

Eliminarea l-a afectat extrem de mult Taison, care acum este de negăsit! Potrivit presei din Grecia, atacantul nu mai răspunde la telefoane şi mesaje. 

Taison s-a simţit foarte vinovat pentru ce s-a întâmplat în meciul cu FCSB şi a cerut să le ceară scuze fanilor din Grecia. Fotbalistul a postat un mesaj aseară.

”Îmi cer scuze în faţa fanilor PAOK, sunt foarte afectat de ceea ce s-a întâmplat. Nu mai am puterea de a continua. Vă mulţumesc pentru tot! Voi faceţi acest club aşa mare. Îmi cer scuze! Vă mulţumesc pentru tot!”, a transmis Taison, care a văzut ambele galbene pentru proteste.

Şi presa din Grecia a contestat decizia arbitrului: ”Arbitrul îi arată cartonaşul roşu lui Taison pentru proteste! Incredibilă decizie a belgianului! Huiduieli incredibile pe Toumba pentru arbitru, la sfârşitul primei părţi”, au notat cei de la sdna.gr.

FCSB pleacă cu prima şansă la calificarea în optimi în returul de săptămâna viitoare, de la Bucureşti.

  • PAOK: Kotarski – Jonny, Kedziora, Michailidis (Colley 40), Baba Rahman – Schwab (M. Camara 69), Meite (Ozdoev 69) – Pelkas (Despodov 61), Konstantelias, Taison – Samatta (Brandon 61). ANTRENOR: Răzvan Lucescu
  • FCSB: Târnovanu – V. Creţu, Ngezana (Dawa 46), M. Popescu, Radunovic – Şut, Chiricheş (Edjouma 56) – Miculescu (A. Gheorghiţă 46), Cisotti (M. Ştefănescu 83), Fl. Tănase – Bîrligea (Baba Alhassan 68). ANTRENOR: Elias Charalambous

Afla mai multe despre: taisonfcsbpaokeliminare paok fcsb 

viewscnt
Articole similare