Deşi a rămas liber după încheierea colaborării cu FCSB, Mihai Pintilii nu se grăbeşte să facă următorul pas în cariera de antrenor. Fostul membru al staff-ului campioanei a primit mai multe oferte în ultima perioadă, însă a preferat să nu ia încă o decizie finală.
Pintilii, în impas: ofertele curg, dar răspunsul întârzie
Conform informaţiilor obţinute de Emanuel Roşu, cluburi precum Chindia Târgovişte şi CS Tunari şi-au manifestat interesul pentru serviciile sale. Cu toate acestea, Pintilii analizează atent opţiunile şi îşi doreşte să vadă mai întâi care va fi viitorul lui Elias Charalambous, tehnician alături de care a colaborat în ultimii ani.
Parteneriatul dintre cei doi a început în primăvara lui 2023 şi s-a încheiat în martie 2026. În această perioadă, FCSB a traversat una dintre cele mai bune etape din ultimul deceniu, reuşind să cucerească două titluri de campioană şi două Supercupe ale României. Staff-ul coordonat de Charalambous şi susţinut de Pintilii a bifat 170 de partide oficiale, dintre care 88 au fost câştigate.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Pe lângă variantele venite din fotbalul de club, numele lui Pintilii este luat în calcul şi la nivel federal. Federaţia Română de Fotbal ar putea să-i propună un rol în cadrul reprezentativelor de juniori, însă lipsa licenţei PRO reprezintă, deocamdată, un obstacol în calea ocupării unei funcţii de antrenor principal.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.








