Jucătoarea americană Sloane Stephens, locul 3 mondial, a declarat, duminică seară, că deşi este tristă că a pierdut finala de la Montreal, totuşi acest lucru s-a întâmplat în faţa Simonei Halep, liderul WTA.
"Să joci tenis este dificil, dar este mai distractiv când joci în faţa unui astfel de public. Chiar dacă am pierdut, am iubit fiecare minut pe teren şi am dat totul. Sunt tristă că am pierdut, dar nu e rău, am pierdut în faţa locului 1 mondial. A fost o binecuvântare să joci peste două ore în faţa numărului 1 mondial", a declarat Stephens, la festivitatea de premiere de după finala de la Montreal.
Simona Halep, locul I WTA, a câştigat al 18-lea turneu din carieră, al treilea în acest an, al doilea la Montreal, după ce s-a impus, duminică, în finala Rogers Cup, cu scorul de 7-6 (6), 3-6, 6-4, în faţa americancei Sloane Stephens, locul 3 WTA.
Simona Halep, în vârstă de 26 de ani, disputat a XXXII-a finală din carieră, a cincea din acest an. Ea a câştigat 18 finale până acum.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: sloane stephens, simona halep, finala, rogers cup