UEFA a organizat o videoconferinţă, în contextul pandemiei COVID-19, la care au participat toţi preşedinţii celor 55 de federaţii naţionale europene, un reprezentant al sindicatului jucătorilor, FIFPRO, precum şi conducerile European Club Association şi The European Leagues.
UPDATE | Federaţia Norvegiană de Fotbal a anunţat deja că turneul final al Campionatului European a fost mutat pentru vara anului următor, meciurile urmând să se dispute în perioada 11 iunie - 11 iulie.
Evenimentul din această vară ar fi trebuit organizat în 12 oraşe gazdă, în perioada 12 iunie - 12 iulie, inclusiv Bucureşti.
UEFA har bestemt at EM utsettes til 2021. Det skal spilles fra 11. juni til 11. juli neste år. Mer informasjon kommer.
— NorgesFotballforbund (@nff_info) March 17, 2020
UPDATE | Sursele Telekom Sport susţin că reprezentanţii UEFA au anulat toate rezervările făcute la hoteluri pentru Euro 2020, în vara acestui an. Deşi videoconferinţa nu s-a terminat, acesta este primul semn că turneul final care ar trebui să înceapă peste trei luni va fi amânat.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
UPDATE | Din informaţiile Telekom Sport, fiecare preşedinte de federaţia a fost întrebat despre situaţia din ţara sa. În prezent, 184 de persoane au fost infectate în România cu virusul COVID-19, iar FRF a suspendat orice activitate fotbalistică până pe 31 martie.
UPDATE | Danezii au dezvăluit şi ei că UEFA a anulat toate rezervările făcute la hotelurile din Copenhaga în perioada în care ar trebui să se desfăşoare competiţia.
Telia Parken Stadium urma să găzduiască trei meciuri din faza grupelor şi o partidă din optimile de finală. Copenhaga este unul dintre cele douăsprezece oraşe alese de forul continental pentru organizarea meciurilor de la turneul final.
UEFA va anunţa astăzi amânarea Campionatului European pentru 2021, susţine presa spaniolă, care precizează că măsura va fi luată pentru ca toate campionatele să se poată încheia până la 30 iunie.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Potrivit Cadena Cope, o altă opţiune ar fi ca Euro să se dispute în decembrie, însă această posibilitate nu este agreată de multe federaţii.
Evenimentul din această vară ar trebui organizat în 12 oraşe gazdă, în perioada 12 - 12 iunie 2020, inclusiv Bucureşti.
Din cauza pandemiei de coronavirus, campionatele europene au fost suspendate, la fel ca Liga Campionilor şi Europa League.
Afla mai multe despre: euro 2020