Viitorul Politehnicii Iaşi este pus sub semnul întrebării, după ce Consiliul Local Iaşi a aprobat un proiect prin care activitatea sportivă şi locul echipei în Liga 2 ar urma să fie preluate de CSM Iaşi 2020, club finanţat de municipalitate.
Fotbalul românesc pierde un nume important? Decizia care poate pune capăt unei istorii de zeci de ani
Măsura a fost propusă din cauza situaţiei financiare dificile în care se află Politehnica Iaşi. Clubul a acumulat datorii semnificative, inclusiv către Primărie, iar legislaţia nu mai permite alocarea de fonduri publice către o entitate aflată în această situaţie.
Dacă procedura va fi dusă la capăt, actuala structură a Politehnicii Iaşi îşi va înceta activitatea în fotbalul profesionist, iar dreptul de participare în Liga 2 va fi preluat de CSM Iaşi 2020. Formaţia cu tradiţie din Copou ar putea fi nevoită să o ia de la un eşalon inferior, în cazul în care va continua să existe.
Conform Fanatik, hotărârea adoptată de Consiliul Local nu produce efecte imediat. Pentru finalizarea procesului sunt necesare şi aprobările Adunării Generale a Asociaţilor, ale creditorilor, precum şi avizul Comitetului Executiv al FRF. Până atunci, situaţia clubului rămâne incertă, iar una dintre cele mai cunoscute echipe din Moldova se află în faţa unui moment decisiv.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.







