You are here:

Şoc la un club important din Superliga. Datorii uriaşe şi plecări în masă: ”9 milioane de euro”

Şoc la un club important din Superliga. Datorii uriaşe şi plecări în masă: ”9 milioane de euro”

Petrolul

Comentarii

Unul dintre cluburile importante din campionatul României este nevoit să treacă printr-o situaţie foarte delicată din punct de vedere financiar.

Petrolul Ploieşti are mari probleme financiare şi tocmai ce a depus cerere de intrare în insolvenţă, după ce fusese în concordat preventiv.

Plecări în masă pentru a evita falimentul clubului

Iar conducerea clubului de pe ”Ilie Oană” ia primele măsuri pentru a evita falimentul. Una dintre ele este aceea că nu se vor mai prelungi contractele aflate la final ale jucătorilor cu salarii mari.

În acest caz sunt cinci nume: fundaşii centrali Paul Papp şi Yohan Roche, fundaşul dreapta Ricardinho, mijlocaşul Nana Boateng şi atacantul Abat Aymbetov.

Mai mult, vicepreşedintele prahovenilor, Cristian Fogarassy, a anunţat că Petrolul se va baza de acum încolo în principiu pe tineri, care au pretenţii financiare scăzute.

”Totul depinde de planul de insolvenţă care urmează să fie aprobat. Aşteptăm decizia instanţei legată de aceste datorii, după ce va fi prezentat planul de către specialiştii cu care lucrăm. Totul va fi făcut legal, nu sunt ipocrit, nu ascund că sperăm ca datoriile să se diminueze consistent.

(n.r. Despre ce datorii e vorba?) E o sumă în jurul valorii de 9 milioane de euro. Aproape jumătate din aceşti bani, circa 4,4 milioane de euro, sunt datorii către fisc. Această datorie provine însă şi din penalităţile de circa 2 milioane apărute pentru cele 2,4 milioane de euro neachitaţi la timp.

Nu vom mai aduce jucători de peste 28 de ani, care au ca principal gând încasarea unui salariu la Liga I. Vom aduce tineri, cu dorinţă de afirmare, care să simtă rapid şi să respecte spiritul Petrolul”, a declarat Cristian Fogarassy, potrivit Fanatik.

Această situaţie financiară foarte delicată ar putea provoca şi plecarea antrenorului turc Mehmet Topal, la doar două luni de la revenirea sa pe banca Petrolului.

Petrolul Ploieşti a reuşit să evite locurile de la barajul pentru Superliga în ultima etapă. Chiar dacă a fost învinsă de Oţelul, scor 1-5, pe teren propriu, a profitat de eşecul Farului cu Metaloglobus şi s-a clasat în siguranţă, deasupra ”marinarilor”.

Afla mai multe despre: petrolulsuperligapaul papp 

viewscnt
Articole similare