Erling Haaland (19 ani) este cel mai "vânat" tânăr fotbalist din Europa, iar marile echipe au făcut coadă pentru a obţine semnătura atacantului lui RB Salzburg. Totuşi, Borussia Dortmund este marea favorită pentru obţinerea acordului norvegianului, conform presei din Germania.
Barcelona, Real Madrid, Juventus, Liverpool sau Manchester United sunt doar câteva dintre echipele care îl ademenesc pe Haaland, dar norvegianul ar putea alege o echipă la care are locul de titular asigurat, înainte de a face pasul la un "gigant" din Europa, la doar 19 ani.
Publicaţia germană Bild a aflat că Borussia Dortmund este clubul pe care vârful l-ar prefera, considerând că este varianta optimă la vârsta fragedă pe care o are.
Germanii au descoperit clauza din contractul lui Haaland
Expunerea uriaşă de care are parte Haaland i-ar putea aduce echipei din Austria doar 20 de milioane de euro, una infimă, ţinând cont de sumele vehiculate în ultimele săptămâni. Conform Bild, atacantul are o clauză de cumpărare în contract în valoare de 20 de milioane de euro, valabilă doar în această iarnă, în timp ce contractul său cu RB Salzburg expiră în 2023.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Haaland a făcut un sezon peste aşteptări. A marcat 27 de goluri în 20 de meciuri, dintre care 15 în prima ligă din Austria, opt în Liga Campionilor şi patru în Cupa Austriei.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: erling haaland, rb salzburg, transfer erling haaland