Gigi Becali negociază intens în această perioadă plecările pe multe milioane de euro ale lui Florinel Coman şi Dennis Man în străinătate, dar Bogdan Planic ar putea fi cel care pleacă înaintea celor doi. După ce Fanatik.com.tr a dezvăluit că sârbul a primit o ofertă de la Fenerbahce, acum turcii de la Sabah au anunţat interesul şi din partea lui Besiktas.
Gigi Becali a băgat în şomaj tehnic şase fotbalişti, care sunt ca şi plecaţi de la FCSB. Printre cei aflaţi pe "lista neagră" se numără: Adrian Popa, Cristian Bălgrădean, Harlem Gnohere, Alexandru Stan, Marko Momcilovic şi Bogdan Planic. Ultimul se află într-un conflict cu finanţatorul FCSB, pe care l-a anunţat că nu acceptă reducerea salariului. Totuşi, la 28 de ani, fundaşul central e aproape de transferul carierei.
Fenerbahce şi Besiktas vor să-l transfere pe Bogdan Planic. Gigi Becali îl poate pierde gratis
Întreruperea fotbalului a dus şi la primele măsuri dure luate de cluburi. Gigi Becali a fost printre primii finanţatori din Liga 1 care a redus salariile, iar alţi jucători au fost trimişi în şomaj tehnic, astfel că vor câştiga doar câteva mii de lei pe lună, faţă de miile de euro pe care le obţineau. Printre cei vizaţi de reducerile salariale s-a numărat şi Bogdan Planic, care i-a forţat mâna lui Gigi Becali şi nu a acceptat. În cele din urmă, omul de afaceri s-a enervat şi l-a trimis în şomaj tehnic, iar în vară va părăsi FCSB liber de contract.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Deşi ar fi putut da lovitura cu transferul lui Bogdan Planic, acum Gigi Becali l-ar putea pierde gratis în vară, după ce contractul jucătorului va expira. Pierderea e cu atât mai mare pentru Gigi Becali cu cât interesul pentru fundaş vine din partea unor echipe importante din Turcia.
Joi, jurnaliştii de la Fanatik.com.tr au dezvăluit că Fenerbahce a înaintat o ofertă pentru Bogdan Planic, prin intermediul impresarului, după ce echipa din Istanbul l-a dorit şi la începutul sezonului. Totuşi, sârbul va avea concurenţă. Sursa citată susţine că Fener ia în calcul şi transferul lui Juan Jesus, de la AS Roma, o variantă mult mai scumpă, faţă de jucătorul FCSB.
La o zi distanţă, Sabah a anunţat că şi rivala lui Fener, Besiktas, este interesată de Bogdan Planic. Turcii scriu că "Vulturii" au un interes sporit pentru apărătorul FCSB, dar că o decizie finală va fi luată la finalul sezonului, după ce îi va expira contractul cu FCSB.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Gigi Becali negociază transferul lui Andrei Chindriş
În urmă cu câteva zile, Valeriu Iftime a anunţat că Gigi Becali i-a înaintat o nouă ofertă pentru Andrei Chindriş, văzut drept înlocuitorul lui Bogdan Planic: "Lucrurile sunt într-o anumită dinamică, impresarul (n.r. - Florin Vulturar) vorbeşte cu domnul Becali, eu am să stabilesc la urmă forma finală, s-o corectăm. Nu este un preţ care să satisfacă azi cerinţa mea sau dorinţa mea. Dar nu îmi dau seama dacă preţul e corect sau nu. Să nu fiu exagerat. Nu îmi dau seama ce o să se întâmple în viitorul apropiat cu starea asta econimică. Nu ştiu dacă un transfer de 5-600 mii de euro pentru Chindriş este mic sau este chiar OK în momentul acesta. Nu am hotărât nimic dacă pleacă sau nu", a declarat Valeriu Iftime pentru Telekom Sport.
Bogdan Planic are o clauză în contractul cu FCSB care îi poate permite să mai rămână încă un sezon, dar după conflictul cu Gigi Becali e greu de crezut că fundaşul va fi de acord cu prelungirea înţelegerii.
Afla mai multe despre: gigi becali, fcsb, gigi becali transferuri, transferuri fcsb, gigi becali fcsb, bogdan planic, bogdan planic fenerbahce, bogdan planic besiktas, gigi becali bogdan planic