Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a intrat pe fir în privinţa unuia dintre cei mai bogaţi români. Cu o avere estimată la 45 de milioane de euro, Arpad Paszkany a intrat în atenţia oamenilor legii, care l-au adus până în faţa instanţei.
De numele lui Arpad Paszkany se leagă unele dintre cei mai importante performanţe ale lui CFR Cluj, după 2000. Milionarul retras din acţionariatul actualei campioane a României a apărut din ce în ce mai rar în spaţiul public. Totuşi, problemele financiare l-au adus în atenţia presei, din nou, pe rivalul lui Gigi Becali, din trecut.
Fostul acţionar al lui CFR Cluj, Arpad Paszkany, probleme cu ANAF
Conform Gândul, Arpad Paszkany încearcă să-şi găsească dreptatea în faţa instanţei, după ce ANAF l-a acuzat că a efectuat tranzacţii dubioase şi că s-ar fi sustras de la plata unor taxe.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Milionarului i se impută o sumă de 1.931.211 lei, reprezentând 1.124.564 lei impozit pe venit şi 806.647 lei accesorii aferente.
În 2016, fostul finanţator al lui CFR Cluj fusese notificat de ANAF, în privinţa verificării averii sale. După ce i s-au cerut documente privind operaţiuni bancare, comerciale şi financiare cu o vechime de peste 10 ani, omul de afaceri a transmis că solicitările fac imposibilă exercitarea în mod echitabil a unui drept la apărare efectiv.
Direcţia Generală Control Venituri Persoane Fizice a înaintat DIICOT o sesizare penală pentru a se constata dacă faptele imputate lui Arpad Paszkany pot întruni ”elementele constitutive ale vreunei infractiuni prevăzute de Codul penal si/sau legile specifice”, mai anunţă sursa citată
În replică, Arpad Paszkany a susţinut că toate acuzaţiile care îi sunt aduse sunt superficiale.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Poziţia ANAF în privinţa lui Arpad Paszkany
„Arpad Paszkany a utilizat (…) dintr-o sursă neidentificată, fonduri mai mari decât cele provenite din surse impozabile declarate sau din surse neimpozabile identificate, cu consecinţe asupra obligaţiilor datorate bugetului de stat, fiind stabilită suplimentar de plată suma de 1.124.564 lei reprezentând impozit pe venit, la care s-au adăugat accesorii aferente în sumă de 806.647 lei.
Organele de verificare fiscală au constatat că Arpad Paszkany nu a probat cu acte doveditoare tranzacţia financiară de creditare în baza căreia a devenit titular al unei creanţe în sumă de 1.200.000 euro deţinută faţă de Vianova Holdings Ltd şi al unei creanţe de 1.850.000 euro deţinută faţă de Legrand Investments INC, astfel nefiind justificată legalitatea includerii în circuitul de compensare a creanţei încasate de la 1907 Cluj SA”.
„Totodată, s-a constatat că nu a probat cu acte doveditoare efectuarea plăţilor în sumă de 2.200.000 euro către Mentor Development LLC SUA în calitate de creditor, astfel încât această societate să dispună de resurse pentru a acorda o facilitate de credit în sumă de 2.000.000 euro către Paz Management Group SRL, prin urmare nu poate fi probat dreptul legal de recuperare a creanţelor invocate împotriva Mentor Development LLC SUA. În determinarea situaţiei fiscale la nivelul perioadei verificate, suma de 1.513.544 lei, respectiv suma de 535.592 lei încasată de P.A.Z. de la Paz Management Group SRL reprezintă un venit suplimentar din surse neidentificate”, precizează ANAF, în calitate de parte „pârâtă” în acest proces.
Prima instanţă a hotărât că Arpad Paszkany are dreptate
Sursa citată anunţă că instanţa de judecată l-a declarat câştigător pe fostul acţionar de la CFR Cluj, care urmează să ceară cheltuieli de judecată pe cale separată, întrucât ANAF nu a putut dovedi toate acuzaţiile aduse.
Cu Arpad Paszkany acţionar, CFR Cluj a scris istorie în Liga 1 şi în Europa. În "era Paszkany", actuala campioană a reuşit să câştige de trei ori campionatul de fotbal al României, precum şi Cupa României. Echipa a jucat şi în Liga Campionilor.
Afla mai multe despre: arpad paszkany, cfr cluj, arpad paszkany probleme financiare, anaf, arpad paszkany anaf, patron cfr cluj, finantator cfr cluj, cfr cluj liga 1