You are here:

Şocul finalului de sezon în Europa! O echipă din liga a doua portugheză va juca în faza principală Europa League. Cum a fost posibil şi cum a dat granzii peste cap

Şocul finalului de sezon în Europa! O echipă din liga a doua portugheză va juca în faza principală Europa League. Cum a fost posibil şi cum a dat granzii peste cap

UEFA Europa League

Comentarii

Cupa Portugaliei a oferit una dintre surprizele sezonului în fotbalul european. În urma meciului Sporting Lisabona – Torreense, echipa din liga a doua lusitană va juca în faza principală Europa League, iar calculele în competiţiile UEFA ale cluburilor din prima ligă au fost date peste cap.

Torreense a câştigat Cupa Portugaliei. Surpriza a produs o undă de şoc în fotbalul din Portugalia

Sporting Lisabona, marea favorită din finala Cupei Portugaliei, s-a făcut de râs în faţa lui Torreense, echipa din liga secundă care va juca barajul de promovare în prima ligă.

Zohi, de la Torreense, a deschis scorul în minutul 4, spre surprinderea celor de la Sporting Lisabona, care au avut nevoie de aproximativ o oră de joc pentru a egala. Suarez a făcut 1-1, însă a fost egal în timpul regulamentar.

Loviturile pentru Sporting Lisabona au urmat în prelungiri. În minutul 109, Araujo a fost eliminat şi Sporting, în inferioritate numerică, nu a putut gestiona finalul Cupei Portugaliei. Stopira, un fundaş de 38 de ani, a făcut 2-1 pentru Torreense, iar penalty-ul s-a dovedit a fi decisiv pentru echipa din liga secundă care a scris istorie şi a câştigat Cupa Portugaliei.

Veştile bune pot veni la pachet pentru Torreense, care pe 28 şi 31 mai va disputa barajul de promovare în prima ligă portugheză în compania echipei Casa Pia, după ce sezonul din liga secundă l-a încheiat pe locul al treilea, cu 59 de puncte, sub Maritimo şi Academico Viseu.

În 2018, Desportivo das Aves a învins pe Sporting Lisabona, cu 2-1, dar nu a evoluat în cupele continentale pentru că nu obţinuse licenţa europeană.

Torreense, calificată în faza principală Europa League

Astfel, întrucât a câştigat Cupa Portugaliei, Torreense va juca în faza princpală Europa League, calificare obţinută într-un moment în care se afla în liga secundă.

Torreense va fi în urna a patra la tragerea la sorţi, unde se mai află Hoffenheim, iar adversare îi pot fi Leverkusen, Bournemouth sau Stade Rennais.  

Calculele au fost date peste cap pentru granzii din Portugalia. Benfica va începe din turul secund preliminar Europa League, în loc de faza principală, Braga a fost retrogradată în turul al doilea preliminar Conference League, în loc de turul secund Europa League, iar Farmalicao, a cincea clasată în prima ligă, a pierdut locul european.

Afla mai multe despre: cupa portugalieisporting lisabonatorreensetorreense europa league 

viewscnt
Articole similare