Ole Gunnar Solskjaer (48 de ani) a fost coleg cu Cristiano Ronaldo la Manchester United între 2003 şi 2007, iar acum norvegianul susţine că l-a găsit pe înlocuitorul starului portughez pe Old Trafford.
Sezonul în Premier League nu începuse deloc bine pentru "diavoli", care între timp şi-au mai revenit şi se află pe locul 5 în clasament. O parte din seria bună din ultima perioadă, ultimele două victorii fiind împotriva lui Tottenham şi Manchester City, i se datorează şi lui Marcus Rashford. Tânârul fotbalist englez a marcat o "dublă" cu Tottenham şi a înscris din penalty în derby-ul oraşului Manchester.
În vârstă de 22 de ani, Rashford este comparat de manager-ul său cu Ronaldo: "Este foarte uşor să îi compari pe cei doi. Se aseamană la abilităţi tehnice, fizice, atitudine, la tot. Băiatul are toate şansele din lume să fie un jucător de top. Să sperăm că va continua tot aşa", a declarat Solskjaer într-un interviu pentru The Guardian.
Cotat la 80 de milioane de euro, Rashford a înscris 13 goluri în acest sezon pentru Manchester United. El şi-a făcut debutul în echipa mare a lui Manchester United în anul 2016.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: marcus rashford, manchester united