Ovidiu Petrache, unul dintre producătorii de gazon pentru stadioanele de fotbal, spune că Primăria cu maximum 100.000 de euro poate monta un gazon perfect pe Arena Naţională şi se poate juca în 7 zile.
"Primăria nu trebuie să plătească un milion de euro, aşa cum s-a întâmplat în vremuri de mult apuse pentru un gazon. Cu maximum 100.000 de euro vă garantez că în 7 zile se joacă pe Arena Naţională, pe un gazon perfect, de cea mai bună calitate! Iar iarba pe care o am acum, cred că e cea mai bună din ultimii ani. E biliard! Îmi ia o zi să scot «mortul» din stadion, trei zile să montez iarba cea nouă, iar după alte trei zile se poate juca şi finala Champions League la Bucureşti pe o iarbă impecabilă", spune producătorul de gazon.
"Cu actuala iarbă n-au ce să mai facă! Vine iarna, timpul urât, ce să mai pui pe picioare când el e mort în proporţie foarte mare? E pământ, pământ! Degeaba însămânţează, dau cu substanţe şi cu alte soluţii. E apă de ploaie. N-au nicio şansă să-l pună pe picioare. Gazonul este un bolnav aflat la terapie intensivă care-şi dă ultima suflare pe patul de moarte! Hai să ne trezim la realitate că ne minţim degeaba"
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: gazon, arena nationala, probleme, iarba, decizie, anunt