Pilotul Sophia Florsch, victimă a unui accident la Grand Prix-ul de Formula 3 de la Macao, a transmis primul mesaj pe reţelele de scializare după ce a fost operată timp de 11 ore la coloana vertebrală.
"Am supravieţuit cu bine unei opraţii care a durat 11 ore. Sper ca de acum înainte lucrurile să meargă mai bine. Trebuie să mai stau câteva zile în Macao, până voi fi transportabilă. Vreau să le mulţumesc fanilor pentru fiecare urare de bine, urări pe care acum încep să le citesc. Asta mă motivează cu adevărat şi mă încurajează. Gândurile mele se îndreaptă de asemenea către toţi cei implicaţi în accident. Sper că toţi sunt sănătoşi. (...) Am să revin! Apropo, Dallara Group a construit un şasiu foarte stabil", a scris pilotul, pe Instagram.
Accidentul Sophiei Florsch s-a produs, duminică, în turul patru al cursei. Când rula cu peste 250 de kilometri/oră, monopostul condus de Florsch, 17 ani, a lovit alte două maşini înainte de a fi proiectat peste peste zidul de protecţie al pistei, ajungând într-o zonă rezervată fotoreporterilor şi comisarilor circuitului.
Ea a fost internată la un spitalul din Macao, care a anunţat că sportiva este conştientă şi în afara pericolului, însă a suferit o fractură la coloana vertebrală. De asemenea, unul dintre piloţii monoposturilor lovite de Florsch, doi fotoreporteri şi un comisar au ajuns la spital. Un fotoreporter va mai rămâne în spital încă zece zile din cauza unei afecţiuni la ficat, iar un altul şi pilotul au fost externaţi. Comisarul de pistă a suferit o fractură de mandibulă şi va mai rămâne internat încă trei-patru zile.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: sophia florsch, formula 3, accident, probleme, operatie