Sorana Cîrstea, locul 45 WTA, a fost eliminată, sâmbătă, de sportiva britanică de origine română Emma Răducanu, locul 338 WTA, în turul trei al turneului de grand slam de la Wimbledon.
Sorana Cîrstea a fost eliminată de Emma Răducanu, locul 338 WTA, în turul trei la Wimbledon
Răducanu s-a impus cu scorul de 6-3, 7-5, într-o oră şi 39 de minute. În faza următoare, Răducanu o va întâlni pe sportiva australiană Ajla Tomljanovic, numărul 75 mondial.
Jucătoarea Emma Răducanu a declarat, sâmbătă, după ce a eliminat-o pe Sorana Cîrstea la Wimbledon, că atunci când îşi făcea bagajele pentru turneu părinţii săi au întrebat-o dacă nu cumva şi-a pus prea multe echipamente. Britanica de origine română a ajuns în optimi şi va evolua în a doua săptămână a competiţiei, astfel că, după cum a spus ea amuzată, va trebui să apeleze la curăţătoria hotelului.
“Sincer, nu am cuvinte acum. Nu ştiam ce reacţie voi avea în caz de victorie şi chiar asta s-a întâmplat. Sunt foarte recunoscătoare pentru totată susţinerea primită astăzi, o apreciez mult. De departe, aceasta este cea mai mare arenă pe care am jucat. A fost un meci strâns, am fost condusă cu 3-1 şi am încercat să rămân calmă, voi m-aţi făcut cu adevărat să trec peste acest meci. Cine ar fi crezut? Este amuzant, pentru că atunci când îmi făceam bagajele ca să vin în bulă părinţii mei m-au întrebat: ‘Nu cumva ai pus prea multe echipamente de meci?’. Cred că va trebui să spăl rufe în seara asta, cred că există un astfel de serviciu la hotel, aşa că sunt în regulă”, a spus Răducanu.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Emma Răducanu, în vârstă de 18 ani, este cea mai tânără britanică în Era Open care ajunge în optimile turneului de la Wimbledon.
Pentru Sorana Cîrstea a fost a patra prezenţă în turul trei, cea mai bună performanţă a sa la Wimbledon. Ultima dată, ea a mai jucat în turul trei în 2017. Prin participarea în turul trei, românca şi-a asigurat un premiu de 115.000 lire sterline şi 130 de puncte.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: sorana cîrstea, emma răducanu