Sorana Cîrstea s-a calificat în runda a doua a turneului WTA 1.000 de la Doha (Qatar), dotat cu premii totale de 2.632.448 de dolari, după ce a învins-o, duminică, pe egipteanca Mayar Sherif, cu 6-2, 6-1.
Cîrstea (31 ani, 30 WTA) a obţinut victoria în 67 de minute, la prima sa confruntare cu Sherif (25 ani, 65 WTA).
Cîrstea şi-a asigurat un cec de 15.080 de dolari şi 60 de puncte WTA, iar în turul secund o va înfrunta pe a cincea favorită, Garbine Muguruza (Spania).
Muguruza (28 ani, 7 WTA) a câştigat toate cele patru dueluri directe cu Cîrstea, fără a pierde vreun set, inclusiv în 2018, în optimi la Doha, cu 6-0, 6-4.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Pe tabloul principal la Doha se mai află trei românce, Simona Halep, care o va înfrunta în primul tur pe Caroline Garcia (Franţa), Irina Begu, a cărei adversară va fi cehoaica Petra Kvitova (pe care a învins-o pe 10 februarie la Sankt Petersburg), şi Jaqueline Cristian (din postura de lucky loser), care a profitat de forfait-ul cehoaicei Marketa Vodrousova şi va juca împotriva kazahei Elena Rîbakina, cap de serie numărul 11.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: sorana cirstea