Mai puţin de o săptămână a fost liber de contract fostul stelist Sorin Paraschiv (36 de ani). După ce miercurea trecută îşi rezilia contractul cu Voinţa Turnu Măgurele, unde a fost preşedinte, de astăzi, fostul mijlocaş a făcut un nou pas în cariera de conducător.
Paraschiv va fi manager general la Academica Clinceni, în Liga 2, se va ocupa de transferuri şi de relaţia dintre jucători şi conducere.
"Sunt manager general începând de astăzi la Academica Clinceni. Mă voi ocupa de relaţia dintre jucători şi conducere. De asemenea, mă voi ocupa de toate transferurile care vor fi făcute la club. Sunt foarte mulţi jucători tineri acum la club. Obiectivul este să ne clasăm cât mai sus în clasament. Asta mi-am dorit tot timpul, să lucrez cu jucători tineri. Cred că este cea mai tânără echipă din Liga a 2-a. Avem un exemplu foarte bun, cel al lui Gică Hagi, care a reuşit să facă performanţe cu foarte mulţi jucători tineri. Aşa aşteptări am şi eu de la aceşti băieţi", a spus Paraschiv citat de Mefiafax.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: sorin paraschiv, academia clinceni