You are here:

Soţia lui Michael Schumacher, mărturisiri emoţionante la aproape 13 ani de la accident: „Când o aud astăzi, plâng pe ascuns”

Soţia lui Michael Schumacher, mărturisiri emoţionante la aproape 13 ani de la accident: „Când o aud astăzi, plâng pe ascuns”

Formula 1

Comentarii

Corinna, soţia lui Michael Schumacher, a oferit o perspectivă rară asupra vieţii sale după teribilul accident de schi suferit de fostul campion mondial de Formula 1 în urmă cu aproape 13 ani. Soţia germanului apare într-un nou documentar Netflix şi vorbeşte despre începutul relaţiei lor şi amintirile care încă o emoţionează.

Filmul de 105 minute, intitulat „Schumacher '94: The Birth of a Legend”, prezintă sezonul 1994, cel care a marcat ascensiunea legendei Formulei 1. Michael Schumacher a câştigat atunci primul dintre cele şapte titluri mondiale, alături de echipa Benetton, notează Daily Mail.

Documentarul prezintă şi fragmente din viaţa Corinnei, de la începutul relaţiei sale cu Schumacher, în anii 1990, până la momente care amintesc de perioada dificilă de după accidentul de schi suferit de fostul pilot pe 29 decembrie 2013.

Corinna rămâne principala persoană care îl îngrijeşte pe Michael. O echipă de asistente medicale şi terapeuţi îi oferă acestuia asistenţă permanentă, iar soţia fostului campion mondial a protejat constant viaţa privată a familiei pe parcursul lungului proces de recuperare.

Apariţia Corinnei în noul documentar reprezintă una dintre rarele ocazii în care aceasta a vorbit public după accident. Ea a apărut anterior şi în documentarul „Schumacher”, lansat de Netflix în 2021.

Corinna îşi aminteşte în „Schumacher '94: The Birth of a Legend” de începuturile relaţiei lor şi dezvăluie că piesa „Rush Rush”, interpretată de Paula Abdul, are o semnificaţie aparte pentru cei doi.

„Era melodia noastră pe atunci”, spune ea. „Când o aud astăzi şi sunt în maşină, plâng pe ascuns.”

Soţia lui Schumacher a povestit şi despre începutul relaţiei lor şi a dezvăluit că mama sa nu privea cu ochi buni apropierea dintre cei doi.

„Mama mea era complet împotrivă. Michael era mereu pe pista de karting şi îi împingea mereu pe ceilalţi pe margine. Mama mea spunea mereu: «Uite-l pe Schumacher! Au o pistă de karting acasă, îi dau afară pe toţi cei care greşesc, iar acum el îi dă afară pe alţii!» Mama mea zicea mereu: «Schumacher, Schumacher.»”

Corinna şi-a amintit şi de cadourile neobişnuite pe care Michael Schumacher le primea de la fani.

„Primea foarte multe astfel de lucruri”, spune ea. „Inclusiv de la o fetiţă care îi trimitea mereu lenjerie intimă odată cu scrisorile. O chema Jutta. La un moment dat, «Hai, Jutta» a devenit expresia lui obişnuită.”

În documentar nu apar informaţii despre starea actuală a germanului în vârstă de 57 de ani. Corinna devine însă vizibil emoţionată atunci când îşi aminteşte momentele din 1994.

„Inima mea bate pentru el când câştigă. Şi când pierde. Inima mea este mereu alături de el”, spune ea. „Când eşti alături de cineva pe care abia aştepţi să-l vezi în fiecare zi, este minunat.”

Corinna Schumacher: „Michael este aici. Este diferit, dar este aici”

Viaţa privată a lui Michael Schumacher a rămas strict protejată după accidentul suferit în apropierea staţiunii Meribel din Alpii francezi. Fostul pilot a suferit leziuni cerebrale după ce s-a izbit de stânci şi, de atunci, familia l-a ţinut departe de atenţia publicului.

Daily Mail a relatat la începutul acestui an, pe baza unor surse apropiate fostului pilot, că Schumacher nu ar mai fi imobilizat la pat şi că ar putea sta într-un scaun cu rotile. Potrivit aceleiaşi publicaţii, acesta ar putea fi plimbat pe proprietatea sa din Mallorca şi la reşedinţa din Gland, pe malul Lacului Geneva.

De-a lungul anilor au apărut numeroase informaţii şi speculaţii despre starea sa. Încercările unor foşti angajaţi de a vinde imagini cu Schumacher au dus la condamnarea acestora anul trecut. De asemenea, informaţiile potrivit cărora fostul pilot ar fi urmat să participe la nunta fiicei sale, Gina, în 2024, nu s-au confirmat.

Au existat şi speculaţii potrivit cărora Schumacher ar suferi de pseudocomă sau de sindromul „locked-in”, afecţiune în care pacienţii sunt conştienţi de ceea ce se întâmplă în jurul lor, dar nu pot răspunde decât prin mişcări limitate, precum clipitul. Mai multe surse citate de Daily Mail au susţinut însă că această descriere nu ar corespunde situaţiei sale.

„Impresia este că el înţelege unele dintre lucrurile care se întâmplă în jurul lui, dar probabil nu pe toate”, a spus una dintre surse.

În documentarul „Schumacher” din 2021, Corinna a oferit una dintre puţinele declaraţii publice despre viaţa familiei după accident.

„Michael este aici. Este diferit, dar este aici, şi asta ne dă putere, cred”, a spus ea. „Încă îmi arată în fiecare zi cât de puternic este. Locuim împreună acasă. Facem terapie. Facem tot ce putem pentru ca Michael să se simtă mai bine şi pentru a ne asigura că se simte confortabil. Şi pur şi simplu pentru a-l face să simtă că face parte din familia noastră, din legătura noastră. Şi, orice s-ar întâmpla, voi face tot ce pot. Cu toţii vom face asta. Încercăm să mergem mai departe ca o familie, aşa cum îi plăcea lui Michael şi încă îi place. Şi ne continuăm vieţile”.

„«Viaţa privată este privată», aşa cum spunea el mereu. Este foarte important pentru mine ca el să se poată bucura în continuare de viaţa sa privată cât mai mult posibil. Michael ne-a protejat mereu, iar acum noi îl protejăm pe Michael.”

Afla mai multe despre: michael schumacher, corinna schumacher 

viewscnt
Articole similare