Dennis Man (27 de ani) a fost unul dintre cei mai importanţi jucători ai campioanei din Olanda, PSV Eindhoven, în ultima etapă din campionat.
Dennis Man, show total pentru PSV. Românul a încheiat sezonul la nivel ridicat
PSV Eindhoven a învins-o pe teren propriu pe Twente, scor 5-1, în etapa a 34-a din Eredivisie, ultima a sezonului.
Echipa gazdă, deja campioană a Olandei, a deschis scorul în minutul 15, prin Flamingo, dar s-a văzut egalată imediat (16), prin Orjasaeter.
Totuşi, PSV a reuşit să treacă din nou în avantaj până la pauză, prin Fernandez (44), pentru ca desprinderea definitivă pe tabelă să vină în repriza a doua şi să poarte semnătura lui Dennis Man.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Internaţionalul român a fost titular şi şi-a trecut şi el numele pe lista marcatorilor, când a punctat pentru 3-1, în minutul 53, iar trei minute mai târziu a pasat decisiv la reuşita lui Til.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
A ieşit de pe teren în minutul 77, când a fost înlocuit de Boadu. Scorul final a fost stabilit de Pepi, din penalty, în minutul 84.
În acest sezon, Dennis Man a jucat 35 de meciuri pentru PSV în toate competiţiile şi s-a remarcat cu 11 goluri şi şapte pase decisive.
PSV Eindhoven a încheiat campionatul pe primul loc, cu 84 de puncte, cu 19 mai multe decât a doua clasată, Feyenoord.
- Citește și
- Stelistul Gabi Balint a intervenit în lupta la titlul Superligii: “Văd şanse mici pentru ei. Echipa s-a temut”
- OFICIAL | Xabi Alonso a semnat şi va începe o nouă aventură: "O mândrie imensă să devin antrenorul acestui club"
- “Există 99% şanse să rămân la Benfica”. Jose Mourinho a surprins în pragul instalării la Real Madrid: “Agentul a spus că este o ofertă excelentă”
Afla mai multe despre: dennis man, psv eindhoven, olanda








