Germania a câştigat finala EuroBasket 2025, învingând Turcia cu 88-83. Grecia a obţinut bronzul, iar România se va confrunta cu aceasta în preliminariile FIBA World Cup 2027.
Medalia de bronz a revenit, tot duminică, reprezentativei Greciei, scor 92-89 (48-34), cu Finlanda. Din echipa Finlandei a făcut parte şi Sasu Salin, campion al României în 2025, cu U BT Cluj.
De asemenea, România se va duela chiar cu medaliata cu bronz Grecia, în primul meci din grupa B a preliminariilor europene pentru FIBA World Cup 2027, în 27 noiembrie.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
La ultima ediţie EuroBasket, titlul european a revenit Spaniei, care a trecut în finală de Franţa (88-76), în timp ce medalia de bronz a revenit Germaniei, în urma finalei mici cu Polonia.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Naţionala României a trecut de primele două tururi din precalificările EuroBasket 2025, însă a fost eliminată în turul III, în care a încheiat pe locul 2 grupa I, în condiţiile în care doar prima clasată (Slovacia) se califica în preliminarii.