Naţionala de rugby a României va întâlni, la 3 iulie, pe Stadionul Arcul de Triumf, reprezentativa Argentinei, într-un meci test, informează FRR.
Acesta va fi primul meci găzduit de noul stadion, realizat în vederea antrenamentelor echipelor participante la Euro-2020.
"Stejarii se întorc astfel acasă, după trei ani, ultimul meci disputat aici fiind în 2017, partida cu Tonga, după care stadionul a intrat în proces de reconstrucţie. Acest meci internaţional dintre România şi Argentina înseamnă practic inaugurarea oficială a noului stadion Arcul de Triumf", a precizat forul român de rugby.
Stadionul de la Arcul de Triumf va fi inaugurat pe 3 iulie!
"Este o veste extraordinară pentru toţi iubitorii rugbiului, Stejarii revin acasă, mai mult, revin într-un meci de cel mai înalt nivel, cu una dintre cele mai bune echipe din lume. Doresc să mulţumesc ministrului Carol – Eduard Novak şi oficialilor Ministerului Tineretului şi Sportului că au făcut posibilă disputarea acestui meci aici, iniţiind demersuri la UEFA pentru eliberarea mai rapidă a arenei care fusese închiriată de forul european pentru antrenamentele echipelor la EURO 2020.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Este o partidă importantă, foarte grea, toţi ştim cine este Argentina şi vreau să fac un apel către toţi suporterii Stejarilor şi ai rugbiului românesc să vină alături de băieţi şi să-i susţină. Aceste meciuri, atât cel cu Argentina, cât şi cel cu Scoţia, constituie o oportunitate extraordinară pentru tânăra noastră generaţie pe care încercăm să o promovăm la echipa naţională, sunt întâlniri care nu pot să aducă decât lucruri pozitive.
Ar trebui să luăm chiar exemplul Argentinei care, în urmă cu câţiva ani, atunci când a început să joace în Rugby Championship avea rezultate slabe, iar acum, după câţiva ani de jucat în această competiţie cu echipe mult mai puternice, nivelul a crescut exponenţial astfel că anul trecut a reuşit să învingă Noua Zeelandă.
Este un prim meci după mai bine de un an jumătate pe care echipa naţională îl joacă cu spectatori în tribună şi avem nevoie de susţinerea tuturor. Mai mult, jucăm acest meci acasă, pe o arenă modernă, jucăm pe un stadion care întotdeauna a fost o sursă de inspiraţie şi de motivaţie pentru jucători, a fost, este şi va fi leagănul rugbyului românesc", a declarat Alin Petrache, preşedintele Federaţiei Române de Rugby.
România şi Argentina se întâlnesc la Bucureşti după 29 de ani, ultimul meci disputat în România fiind în 1992, când Pumele s-au impus cu 21-18. Argentina se află pe locul 9 în clasamentul mondial, în timp ce Stejarii se situează pe locul 18. Cele două echipe s-au întâlnit de două ori în cadrul grupelor Cupei Mondiale de Rugby, în 2003 şi 2011.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: stadion arcul de triumf, românia argentina, românia argentina rugby, inaugurare stadion arcul de triumf