Căpitanul României a vorbit despre următoarele patru meciuri după startul ratat din Liga Naţiunilor şi a cerut o reacţie din partea „tricolorilor”.
Nicolae Stanciu a anunţat obiectivul României după a doua înfrângere consecutivă din Liga Naţiunilor
„Dacă atât am luat, înseamnă că asta a fost diferenţa astăzi. Obiectivul e să încercăm să facem mai bine la meciurile următoare. Am pierdut două meciuri, trebuie să ne asumăm responsabilitatea pentru aceste înfrângeri şi să reuşim să scoatem ceva în următoarele patru meciuri.
Nu ne-am ridicat la nivelul aşteptărilor, trebuie să reflectăm bine ce am făcut greşit şi la meciurile următoare să nu mai repetăm aceste greşeli.
Sunt supărat, trebuie să ne asumăm toţi responsabilitatea, să continuăm să ne antrenăm şi să reuşim să facem mai mult la meciurile următoare.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
(n.r.- despre schimbările faţă de meciul cu Suedia) Am făcut la fel şi în acţiunea precedentă, cu Georgia şi Ţara Galilor, sunt deciziile lui Mister şi toţi jucătorii care vin trebuie să fie pregătiţi să joace când se apelează la ei. Toţi ne antrenăm la fel până în ultima zi, încercăm să fim competitivi şi să îi arătăm dânsului că merităm să jucăm. Noi nu ştim dinainte cine va juca.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Nu e treaba mea să răspund criticilor. Sunt părerile dânşilor, le luăm ca atare, nu putem să controlăm noi tot ce se întâmplă. A fost greu să jucăm fără spectatori, dar asta nu e o scuză, nu e un alibi”, a declarat Nicolae Stanciu, la flash-interviu.
România - Bosnia 2-4
Oaspeţii ne-au arătat încă din start că au venit la Bucureşti să câştige şi Tabakovic a scăpat singur cu Ionuţ Radu, dar a şutat pe lângă poartă, în minutul 7, pentru ca Gigovic să deschidă scorul din centrarea lui Bajraktarevic, cinci minute mai târziu. În minutul 19 Muharemovic a majorat avantajul bosniacilor, înălţându-se nederanjat dintre fundaşii tricolori şi înscriind cu o lovitură de cap.
Primul şut pe poartă al echipei noastre a venit în minutul 22, la execuţia lui Stanciu, mingea fiind respinsă în corner de Zlomislic. După un minut, Bîrligea a trimis din careul mic, însă portarul bosniac a reţinut.
Golul tricolorilor a venit în minutul 29, când Eissat a centrat şi Bîrligea a înscris cu capul. La pauză a fost însă tot o diferenţă de două goluri pe tabelă, pentru că Tabakovic a marcat şi el, în minutul 40.
După pauză, Bajraktarevic a centrat perfect pentru Mahmic şi acesta a înscris cu capul, profitând de o lipsa de reacţie a fundaşilor noştri. Cicâldău a reuşit să înscrie şi el, în minutul 62, cu un gol superb - şut din voleu, de la distanţă, iar Lukic – abia intrat în joc, a ratat în minutul 78, trimiţând puţin pe lângă poartă.
Elevii lui Hagi au trimis mingea în plasă, în minutul 89, prin Bîrligea, dar golul a fost anulat pentru o poziţie de ofsaid la Louis Munteanu şi România – Bosnia s-a terminat 2-4, după o prestaţie foarte slabă a „echipei experiment” trimisă de selecţioner pe teren.
Tricolorii sunt ultimii în grupa a 4-a din Divizia B, fără puncte. Următorul meci al României se va disputa vineri, cu Polonia, în deplasare.
Afla mai multe despre: echipa nationala, stanciu, bosnia







