Los Angeles Lakers, campioana en titre din NBA a început anul 2021 cu o victorie, 109-103, în faţa celor de la San Antonio Spurs.
Anthony Davis a fost cel mai prolific jucător al oaspeţilor, cu 34 puncte şi 11 recuperări, în timp ce starul LeBron James a reuşit prima sa "triplă dublă" din noul an, cu 26 de puncte, 11 recuperări şi 10 pase decisive.
Lakers a învins-o pe Spurs pentru a doua oară într-un interval de doar 48 de ore, primul duel dintre cele două echipe, disputat miercuri seara, tot la San Antonio, încheindu-se cu scorul de 121-107 în favoarea californienilor.
"King James" şi colegii săi vor disputa următoarele două lor meciuri tot în deplasare, împotriva echipei Memphis Grizzlles, duminică şi marţi.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Într-un alt joi programat vineri seara, Bradley Beal a înscris 31 de puncte pentru Washington Wizards în partida cu Minnesota Timblerwolves (130-109), ajutând gruparea din capitala Statelor Unite să obţină prima sa victorie din acest sezon.
Beal a devenit cu această ocazie primul jucător din istoria lui Washington Wizards care înscrie cel puţin 25 de puncte în primele şase meciuri ale echipei, precizează Reuters.
Rezultate:
- Charlotte Hornets - Memphis Grizzlies 93-108
- Detroit Pistons - Boston Celtics 96-93
- Dallas Mavericks - Miami Heat 93-83
- Brooklyn Nets - Atlanta Hawks 96-114
- Milwaukee Bucks - Chicago Bulls 126-96
- Minnesota Timberwolves - Washington Wizards 109-130
- San Antonio Spurs - Los Angeles Lakers 103-109
- Utah Jazz - Los Angeles Clippers 106-100
- Denver Nuggets - Phoenix Suns 103-106
- Golden State Warriors - Portland Trail Blazers 91-122
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: lakers