Portarul naţionalei Norvegiei, campioană europeană en-titre şi deţinătoare a şase trofee în total, Katrine Lunde, ia o ”pauză” la turneul final al CE2024, după ce a jucat în meciul de deschidere cu Slovenia.
La 44 de ani şi sextuplă campioană europeană, portarul Katrine Lunde face ”naveta” la CE2024 pentru a-şi îngriji fetiţa
Împreună cu antrenorul Thorir Hergeirsson au decis să-şi împartă acelaşi timp alocat participării la turneul final cu cel necesar îngrijirii fiicei sale de 9 ani, Atina. Astfel, Lunde a părăsit deja competiţia şi se va întoarce la meciurile din grupele principale, fază în care Norvegia este deja calificată.
Anunţul a fost făcut de echipa Norvegiei, iar forul european de profil (EHF) a dedicat un spaţiu amplu poveştii, prezentată ca un exemplu pozitiv.
Lupta pentru cel de-al şaptelea titlu european va continua pentru Lunde, care la cei 44 de ani se află la un nivel înalt de performanţă şi deţine recordul de trofee – 6 din cele 9 ale naţionalei ţării sale.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Katrine a debutat la CE2024 cu Slovenia, iar apoi a plecat acasă, la Kristiansand, să fie alături de fiica sa Atina. Soţul handbalistei, Nikola Trajkovic, este antrenor de fotbal, la echipa RK Mladost din ţara natală Serbia.
”Este dificil când ambii părinţi lucrează în sport, o handbalistă şi un antrenor de fotbal, fiecare în propria ţară”, a declarat Lunde, care a primit permisiunea să nu se antreneze cu naţionala înaintea CE, ci la Kristiansand, unde se afla şi fiica ei.
A făcut joncţiunea cu echipa Norvegiei la Innsbruck pentru primul meci, cu Slovenia, iar apoi a plecat din nou, urmând să revină în lot săptămâna viitoare, când încep meciurile din grupele principale, din 5 decembrie.
În poartă a intrat Eli Marie Raasok, în meciul cu Austria de sâmbătă şi va continua şi în cel programat luni, cu Slovacia. ”Poate nu aveam şansa să intru la acest turneu dacă nu era nevoie să plece Katrine. Mă bucur că am această oportunitate”, a spus Eli Marie.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
La rândul său, antrenorul Hergeirsson a fost realist în judecarea situaţiei şi decizia luată. ”Aşa a trebuit să facem. Alternativa era ca Lunde să nu fie deloc cu noi. Avem încă doi portari buni şi echipa a fost pregătită în acest sens”.
Katrine Lunde apreciază poziţia antrenorului său, pe care îl laudă pentru implicarea sa.
”Este un om bun şi a făcut multe pentru drepturile noastre. A fost primul care a spus OK, puteţi deveni mame! şi a făcut un program care să permită să devenim mame şi apoi să revenim, pentru că asta iubim. Doar pentru că ai un copil nu trebuie să-ţi închei cariera, dacă nu vrei. Asta e grozav! Simt că şi alte echipe vor lua exemplul, iar asta mă face fericită”.
- Citește și
- ULTIMA ORĂ | În ce stare a fost adus Bove la spital! Fotbalistul Fiorentinei s-a prăbuşit pe gazon, iar fotbaliştii au plâns din cauza disperării
- Pregăteşte Lionel Messi o revenire? Starul argentinian, mesaj misterios pentru Barcelona: "Îmi e atât de dor"
- Max Verstappen continuă forma de excepţie! Pilotul olandez a câştigat Marele Premiu al Qatarului
- FOTO | DRAMĂ în Fiorentina - Inter! Un fotbalist a picat fulgerător pe gazon, jucătorii au început să plângă. În mijlocul situaţiei disperate, ambulanţa a întârziat
- La superlativ! Ange Postecoglou a dat verdictul despre Radu Drăguşin, după ce l-a văzut în apărare în remiza cu Fulham
- Ce notă a primit Drăguşin, după ce a fost integralist în partida cu Fulham
- OFICIAL | Antrenor demis în LaLiga! "S-au despărţit", după ce a reuşit doar nouă puncte din 15 meciuri
- Prima reacţie a lui Ianis Hagi, după ce a fost titular în premieră în acest sezon: "Am trecut prin momente grele"
- VIDEO | Elias Charalambous, moment lăudabil! Cât de bine vorbeşte limba română, într-un interviu rar de Ziua Naţională: "Sunt fericit în România"
- Reacţia lui Phelippe Clement, după ce Ianis Hagi a fost titular în premieră pentru Rangers
- Veste rea pentru Bayern Munchen. Cât timp va lipsi Harry Kane din cauza accidentării
- Emil Grădinescu s-a crucit când a auzit declaraţia lui Gigi Becali. I-a penalizat ieşirea: "Ce spune e degradant, nu ne mai facem bine"
- VIDEO | Dennis Man, gol pentru Parma. Vedeta naţionalei României a deschis scorul cu Lazio, chiar de 1 Decembrie
Afla mai multe despre: katrine lunde, katrine lunde norvegia