John Stones, fundaşul naţionalei Angliei şi al echipei Manchester City, a dezvăluit că a luat în considerare posibilitatea de a se retrage din fotbal la finalul sezonului trecut, fiind măcinat de accidentări.
Stones, în vârstă de 31 de ani, a suferit probleme repetate la tendonul popliteu în sezonul trecut, care l-au obligat să rateze peste 30 de meciuri în toate competiţiile.
Din cauza acestor accidentări, fundaşul nu a putut juca pentru naţionala Angliei în mandatul lui Thomas Tuchel, de la momentul în care antrenorul german a preluat echipa, în luna ianuarie. Totuşi, el ar putea reveni în această lună, fie la meciul cu Ţara Galilor, fie cu Letonia.
„Sezonul trecut a fost greu pentru mine, până în momentul când am crezut că sunt aproape să mă opresc”, a spus Stones pentru BBC Radio 5 Live.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
„Nu am vrut să fac acest lucru. Am fost suficient de profesionist şi am încercat să fac totul corect în ceea ce mă priveşte, pentru ca apoi să mă prăbuşesc şi să nu găsesc răspunsurile. A fost foarte dificil să fiu în această poziţie.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Apoi vine momentul în care nu înţelegi de ce se întâmplă acest lucru şi este chiar mai greu când depui atât de mult efort sau când eşti foarte profesionist, pentru a putea juca şi a fi disponibil.
Când timpul va veni şi ceva se va întâmpla, ar fi mai uşor să spui că nu ai reuşit să faci un lucru sau altul dintr-un motiv anume, dar când faci totul corect şi totuşi se întâmplă, este o schimbare de mentalitate”, a adăugat John Stones.
Stones a avut doar 11 apariţii în Premier League în sezonul trecut, după ce fusese o prezenţă constantă în linia defensivă a echipei lui Guardiola, chiar dacă şi-a revenit fizic în acest sezon.
„Emoţiile mele erau puternice. Nu mai gândeam limpede. Nu cred că, în profunzime, aş fi ales să mă retrag. Am spus cu ani în urmă, când Manchester City m-a dorit pentru o nouă provocare, că voi merge să lupt. Am ştiut acest lucru de când am fost copil — şi de ce m-aş opri acum?”, a continuat Stones.
Afla mai multe despre: stones