Dani Ceballos a fost de departe una dintre piesele cheie ale Spaniei la Europeanul din Italia şi San Marino.
Chiar dacă nu a marcat în finala contra Germaniei, Ceballos a fost unul dintre cei mai buni jucători de pe teren. Prestaţia sa de la Euro 2019 a atras atenţia unor cluburi importante din Europa, iar Milan, Tottenham şi Arsenal sunt gata să se lupte pentru a-l transfera de la Real Madrid.
La Madrid, pentru Ceballos, aventura pare aproape de final. Relaţia sa cu Zinedine Zidane este una aproape inexistentă, iar Dani Ceballos nu a ratat oportunitatea de a-şi înţepa antrenorul după finala de la Udine: ”Când nu joc, normal că nu sunt acelaşi om. Dacă nu am încredere, nu pot progresa. Aici, la naţionala de tineret, am jucat toate minutele, iar atunci când joc ofer un randament bun. E clar însă că trebuie să mă decontectez, să-mi încarc bateriile şi să mă gândesc la viitorul meu” a spus Ceballos după meci.
Sport Mediaset scrie că în ultimele ore, AC Milan ar fi reuşit să avanseze în negocierile pentru transferul lui Ceballos. Milanezii oferă 8 milioane de euro pentru un împrumut şi alte 35 de milioane pentru un transfer definitiv. Singura problemă în calea mutării este că Ceballos nu vrea să audă de un transfer definitiv, acesta fiind de altfel şi motivul pentru care plecarea sa la Arsenal a picat.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: dani ceballos, zinedine zidane