Fotbalul italian pare să-şi schimbe radical imaginea în acest început de sezon. Campionatul care a fost asociat de-a lungul timpului cu defensiva solidă şi cu celebrul „Catenaccio” oferă, de această dată, un spectacol ofensiv rar întâlnit.
Serie A, de nerecunoscut! Statistica uluitoare care a făcut înconjurul fotbalului italian
Primele patru etape au adus o statistică surprinzătoare: niciun meci din Serie A sau Serie B nu s-a încheiat fără gol. Performanţa reprezintă o premieră şi vine într-un moment în care autorităţile fotbalului italian încearcă să crească ritmul şi atractivitatea jocurilor.
Una dintre principalele modificări vizează maniera de arbitraj. Oficialii sunt încurajaţi să lase jocul să continue atunci când situaţiile permit acest lucru, iar rezultatul este un număr mai mic de întreruperi şi faze fixe. Totodată, au scăzut şi intervenţiile disciplinare, ceea ce contribuie la un ritm mai alert al partidelor.
Efectele s-au văzut rapid pe tabela de marcaj. În primele 40 de confruntări din Serie A au fost înscrise 121 de goluri, rezultând o medie de peste trei reuşite pe partidă.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Runda a patra a fost una dintre cele mai spectaculoase. Sassuolo a produs surpriza şi a învins-o pe Juventus cu 3-2, în timp ce Inter s-a impus într-un meci nebun în faţa lui Udinese, scor 5-3. Cele 10 partide ale etapei au oferit împreună nu mai puţin de 39 de goluri.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Şi tehnologia VAR a avut un rol mai discret în acest debut de sezon. În primele 31 de meciuri din campionat nu a fost dictat niciun penalty şi nu a fost necesară nicio verificare „On-Field Review”.
Statisticile devin şi mai interesante în comparaţie cu alte campionate importante. Premier League a avut deja patru rezultate de 0-0 în primele patru runde, în timp ce La Liga a consemnat trei asemenea partide.
În Italia, situaţia este complet diferită. Doar şase meciuri s-au terminat la egalitate, semn că formaţiile par mai dispuse să rişte pentru cele trei puncte.
Afla mai multe despre: serie a, inter milano







