După plecările lui Toşca şi Adi Popa, Steaua s-a mai despărţit de un fotbalist. Conducerea clubului UTA a ajuns la un acord cu gruparea roş albastră pentru mijlocaşul ofensiv Robert Vâlceanu.
Născut pe 29 martie 1997, fotbalistul s-a alăturat deja lotului pe care antrenorul Laurenţiu Roşu îl conduce în cantonamentul din Spania. Junior al Stelei, Vâlceanu a debutat în Liga I pe 15 martie 2014, într-un meci cu Gaz Metan Mediaş, când a şi înscris. La sfârşitul campionatului 2013-2014, s-a bucurat de primul trofeu, titlul naţional.
A contabilizat 10 prezenţe pe prima scenă în tricoul echipei bucureştene, unde a mai lucrat cu Laurenţiu Roşu. Se întâmpla în sezonul 2014-2015, pe când antrenorul principal de azi al UTA-ei făcea parte din staff-ul lui Constantin Gîlcă. Atunci, Steaua reuşea să câştige ”tripla” Campionat – Cupa României – Cupa Ligii.
Sezonul trecut, a jucat tot pe prima scenă, la FC Voluntari, adversara UTA-ei din al doilea baraj de promovare în prima ligă.
Are deja experienţă internaţională, jucând cu Steaua în UEFA Youth League, dar şi câteva minute în Champions League.
Component al loturilor naţionale Under 17 şi apoi Under 19 ale României, Robert Vâlceanu e al treilea fotbalist acontat de UTA în 2017, după Dumitru Muntean şi Mevlan Adili.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.