You are here:

Ştefan Baiaram a anunţat când poate pleca de la Universitatea Craiova! A recunoscut oferta din Turcia

Ştefan Baiaram a anunţat când poate pleca de la Universitatea Craiova! A recunoscut oferta din Turcia
Comentarii

Ştefan Baiaram (23 de ani) a oferit o primă reacţie, după ce Universitatea Craiova a câştigat la scor contra Petrolului Ploieşti. Atacantul a dezvăluit că în vară s-ar putea transfera în străinătate, deşi în această iarnă a fost ofertat din Turcia.

Ştefan Baiaram, prima reacţie după Petrolul Ploieşti – Universitatea Craiova 0-4

Universitatea Craiova a învins-o, luni seară, în deplasare, scor 4-0, pe Petrolul Ploieşti, în ultimul meci al etapei a 22-a din Superligă.

Golul de 3-0 a fost reuşit de Ştefan Baiaram, când a vânat o greşeală a apărării adverse, a intrat în posesia mingii şi a marcat la colţul lung.

“Trebuie să ne obişnuim cu vremea, săptămâna aceasta vom lucra mai mult şi vom arăta şi mai bine. Avem jucători cu valoare, care ajută la fiecare meci şi toată lumea poate înscrie ca în seara asta. Vrem să ne îndeplinim obiectivul. Doresc să fiu sănătos, să joc la capacitate maximă, vreau să iau titlul cu Universitatea Craiova şi după voi fi împlinit.

E cel mai tare campionat de până acum, toate echipele pot câştiga campionatul. Personal nu-mi doresc ca FCSB să intre în play-off, cu siguranţă vor intra că au jucători buni, dar dorinţa mea e să nu intre. Toate echipele din play-off vor fi puternic, Dinamo, Rapid, Botoşani, dar depindem doar de noi”, a declarat atacantul de la Universitatea Craiova, după prima victorie în meci oficial în 2026.

Ştefan Baiaram a anunţat că vrea titlul cu Universitatea Craiova şi să se transfere

Ştefan Baiaram a ratat un transfer la Istanbul Başakşehir, în toamna trecută, iar interesul unei echipe din Turcia a revenit în această iarnă. Situaţia sa a fost discutată în cadrul clubului, iar atacantul va pleca abia în vară.

“(n.r. – despre transfer ) Da, am avut discuţii, am avut posibilitatea de a pleca în Turcia, dar îmi doresc să rămân şi vreau să scriu istorie cu Universitatea Craiova. Da, orice ofertă va veni... nu mă gândesc să plec în acest moment, vreau titlul cu Universitatea Craiova şi la vară pot pleca liniştit”, a adăugat Ştefan Baiaram.

De asemenea, Universitatea Craiova a primit o ofertă consistentă de la Steaua Roşie pentru Ştefan Baiaram

Clasament competiţie oferit de Superscore

 

Afla mai multe despre: stefan baiaramstefan baiaram universitatea craiovapetrolul ploiesti universitatea craiova 

viewscnt
Articole similare