Ştefan Baiaram poate face pasul spre fotbalul italian, după ce internaţionalul român a intrat în atenţia celor de la Bologna, una dintre formaţiile importante din Serie A.
Jucătorul Universităţii Craiova a avut un start bun de sezon şi a atras din nou interesul cluburilor din străinătate. Giovanni Becali a confirmat că i-a prezentat profilul unui club din Italia, iar, potrivit surselor TRUmedia, formaţia respectivă este Bologna.
Italienii îi apreciază calităţile ofensive şi evoluţiile din ultima perioadă, însă nu sunt convinşi că Baiaram oferă suficiente garanţii în faza fără minge.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
„Baiaram a fost propus de Giovanni la Bologna… Este un fotbalist cu reale calităţi, dar problema principală pentru care italienii ezită este că Baiaram nu prea se apără, nu coboară să îşi ajute colegii din apărare…”, au transmis sursele citate.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Aspectul tactic poate cântări serios în decizia italienilor. Bologna caută jucători capabili să respecte un plan de joc riguros, iar contribuţia defensivă a unui fotbalist de bandă reprezintă un criteriu important pentru club.
În acelaşi timp, contextul de la Bologna ar putea deveni favorabil unei asemenea mutări. Clubul italian poate elibera locuri în lot în această perioadă, iar anumite plecări ar putea genera şi fonduri pentru noi investiţii.
Baiaram rămâne astfel o variantă urmărită de Bologna, însă o eventuală mutare depinde şi de modul în care internaţionalul român va răspunde acestei cerinţe tactice în perioada următoare.







