Ştefan Radu a devenit recent jucătorul cu cele mai multe apariţii pentru Lazio, în urma a mai bine de 13 ani petrecuţi în ”oraşul etern”.
În ciuda succesului din Italia, Radu nu şi-a uitat originle şi vorbeşte cu drag despre perioada petrecută la Dinamo. Fundaşul a ţinut minte lecţile primite de la marii antrenori din Ştefan cel Mare, care l-au ajutat în cariera sa la cel mai înalt nivel.
Prezent la Lazio din ianuarie 2008, Ştefan Radu a reuşit 403 meciuri pentru formaţia din capitala Italiei, până acum, în care a înscris opt goluri şi a oferit 21 de pase decisive. Acesta a ridicat 3 Cupe şi 3 Supercupe ale Italiei cu actuala formaţie a lui Simeone Inzaghi.
Ştefan Radu, declaraţie de dragoste pentru fosta echipă
”Nea Ando (n.r. Ioan Andone) m-a ajutat enorm, dânsul m-a debutat, a fost un moment incredibil, nu o să pot uita acel moment, apoi Mircea Rednic m-a promovat, m-a aruncat în luptă, mi-a dat încredere, a fost hotărâtor pentru mine.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Auzisem că trebuie să merg la Jiul Petroşani, parcă erau unele discuţii şi cu Sportul Studenţesc, însă ce mai contează acum ce trebuia să fie, important e că am rămas la Dinamo, la echipa la care am crescut şi m-am dezvoltat. Pentru Dinamo intru în zid!
Îmi face plăcere să vorbesc cu toţi colegii mei de la juniori, sunt pe ambele chat-uri, cel de la 1986 şi cel de la 1985. Rămânem cu amintirile noastre preţioase. Le-am şi zis: <<Chiar nu puteţi să vă vedeţi mai des?>>. Însă fiecare are problemele lui, viaţa lui.
Aşa şi eu, am încercat să vin de fiecare dată în ţară, anul trecut, cu pandemia, mi-a fost mai greu. Toţi sunt parte din povestea mea şi le mulţumesc. Şi vă mulţumesc! Să ştiţi ceva, Ştefan Radu nu e rupt de România!”, a declarat jucătorul lui Lazio, pentru playsport.ro.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: ştefan radu, lazio, dinamo, serie a, ştefan radu dinamo