Steven Gerrard a lăudat prestaţia lui Ianis Hagi în deplasarea de la St. Johnstone, meci câştigat de Rangers cu 3-0. Ianis Hagi a fost titular, a contribuit la primul gol şi a marcat golul de 2-0.
Ianis Hagi a reuşit să-l impresioneze pe Steven Gerrard în etapa trecută, cu Motherwell, când a fost rezervă, dar a intrat în ultimele 30 de minute şi a avut o prestaţie foarte bună. Ianis a intrat atunci când Motherwell conducea cu 1-0 şi Rangers a reuşit până la urmă să câştige cu 3-1.
La final, Steven Gerrard a avut numai cuvinte de laudă despre evoluţia lui Ianis Hagi şi spune că atacantul lui Rangers trebuie să fie mai atent şi să se adapteze la fazele pe care mijlocaşul român le creează.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”Ca să fiu corect faţă de Ianis, lucrul pe care îl face pentru noi este că îşi face ocazii, nu se teme să fie îndrăzneţ cu pasele pe care le dă şi şuturile sale, îmi place asta. Ne-am primit punctele, însă atacantul nostru trebuie să înceapă să vadă ocaziile pe care le creeaza el. Trebuie să reactioneze mai repede.
A fost incredibil cu Motherwell. A intrat şi a schimbat complet jocul, a arătat calitate şi multă inteligenţă în joc. Din nou, a fost o prestaţie solidă pentru el. Am observat că a obosit puţin, trebuie să monitorizăm asta zilele următoare, deoarece începuse să se încurce puţin, însă este de înţeles", a declarat Steven Gerrard, citat de Glasgow Live.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: steven gerrard