Adrian Stoian a fost titularizat de Cosmin Contra în partida de aseară cu Finlanda datorită evoluţiilor constant bune pe care le-a avut la Crotone în sezonul recent încheiat de Serie A. Totuşi, echipa sa a retrogradat la finele stagiunii, dar Stoian spune că nu ar vrea să plece.
"Aşteptam de ceva timp să fiu chemat la naţională. Mă bucur că am jucat titular şi am obţinut victoria. Înseamnă că mi-am făcut treaba bine dacă am fost convocat. Sincer, nu ştiam că a fost Mourinho în tribună. Nu va fi problemă să rămân în Serie B la Crotone, depinde şi ce gânduri au ei.
Fiecare jucător îşi doreşte să evolueze la un nivel cât mai înalt, dar eu pe parcursul carierei n-am evoluat doar în Serie A, aşa că nu e o problemă. Mai am un an de contract" - a spus Adrian Stoian.
România a învins, marţi, la Ploieşti, cu scorul de 2-0 (1-0), reprezentativa Finlandei, într-o partidă amicală. Portarul Bogdan Lobonţ a intrat pe teren în minutul 87, în ultima sa apariţie pentru naţionala "tricoloră", în aplauzele întregii asistenţe de pe Stadionul Ilie Oană. El a primit banderola de căpitan odată ce a intrat pe teren.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.