You are here:

Şumudică, după ce a o pierdut la trei goluri diferenţă în Arabia Saudită: ”Un rezultat dur”

Şumudică, după ce a o pierdut la trei goluri diferenţă în Arabia Saudită: ”Un rezultat dur”

Stranieri

Comentarii

Antrenorul celor de la Al Okhdood, Marius Şumudică (54 de ani), a tras concluziile după eşecul categoric suferit în Arabia Saudită.

Al Okhdood a cedat pe terenul celor de la Al Khaleej, scor 1-4, într-o partidă din etapa a 16-a din prima ligă a Arabiei Saudite.

La finalul meciului, Marius Şumudică a subliniat faptul că rezultatul este unul prea dur pentru ce s-a jucat pe teren şi consideră că echipa sa merita mai mult din această partidă.

”Un rezultat dur, Al Khaleej a avut mai mult timp de odihnă înainte de meci, o zi în plus, iar asta a contat şi s-a văzut în energia jucătorilor de pe teren.

În prima parte, am fost mai activi noi, dar după, diferenţa fizică şi tehnică s-a văzut şi asta i-a ajutat pe cei de la Al Khaleej să câştige cu acest rezultat.

Am venit aici acum aproximativ 9 zile, am început cu o victorie şi astăzi am pierdut, trebuie să continuăm să muncim. 

Cât despre diferenţele de natură tehnică dintre jucători, ele există, iar din această cauză avem nevoie de întăriri în perioada de mercato pentru a putea ţine pasul cu celelalte echipe”, a declarat Şumudică, după meci.

În urma acestui rezultat, Al Okhdood ocupă locul 17 în campionatul Arabiei Saudite, cu 8 puncte acumulate în 15 etape disputate.

Afla mai multe despre: marius sumudicaarabia sauditagolf 

viewscnt
Articole similare