You are here:

Şumudică nu stă la discuţii. Avertisment pentru jucătorii Rapidului: "La mine nu există aşa ceva. Nu vreau să mai văd ce a fost în trecut"

Şumudică nu stă la discuţii. Avertisment pentru jucătorii Rapidului: "La mine nu există aşa ceva. Nu vreau să mai văd ce a fost în trecut"

Rapid

Comentarii

Marius Şumudică a condus deja primul antrenament de la revenirea sa la Rapid, iar vineri va sta şi pe banca tehnică în meciul pe care giuleştenii îl dispută pe terenul lui Poli Iaşi.

"Jucătorii trebuie să înţeleagă că nu sunt încă la capacitatea la care trebuie să fie şi încă nu au dat tot ceea ce trebuie. Eu voi avea o discuţie cu ei, pentru că la mine nu există derapaje, aşa cum au fost în trecut. La mine, a doua greşeală nu mai există, trebuie să existe disciplină.

Cu siguranţă va veni şi prima victorie. Echipa e într-un moment delicat din punct de vedere al programului. E o situaţie nu tocmai roz, dar sper ca cealaltă parte pe care o am, şi mă refer la motivaţie, să compenseze. E clar că jucătorii au valoare.

Nu pot să promit nici că voi câştiga la Iaşi, nici că voi lua un punct. E clar că avem nevoie de puncte, jucătorii trebuie să înţeleagă lucrul ăsta. Vom merge să ne batem de la egal la egal" , a spus Marius Şumudică.

Şumudică a semnat cu Rapid

FC Rapid a anunţat, marţi seara, pe site-ul său oficial, despărţirea de antrenorul nord-irlandez Neil Lennon după şase etape din noul sezon, în care formaţia giuleşteană nu a obţinut nicio victorie, instalându-l la conducerea tehnică pe Marius Şumudică.

Crescut în galeria alb-vişinie, Marius Şumudică a câştigat titlul de campion în 1999, an în care a obţinut şi titlul de golgheter al Rapidului, cu 20 de goluri marcate: 17 în campionat, două în Cupa României şi unu în cupele europene. El ocupă locul 24 în clasamentul all-time al marcatorilor din istoria Rapidului, cu 46 de goluri înscrise în tricoul alb-vişiniu.

Ca fotbalist, Şumudică a evoluat în Giuleşti timp de trei sezoane, între 1997 şi 1999, dar şi în stagiunea 2001-2002, pe lângă titlul de campion, câştigând şi Cupa României de două ori, în 1998 şi 2002.

Ca antrenor, pe lângă experienţa de pe banca Rapidului, din sezonul 2010/2011, când i-a condus pe giuleşteni în 29 de etape, Marius Şumudică a mai antrenat la Astra Giurgiu, alături de care a şi ridicat trofeul de campion, Farul Constanţa, FC Braşov, FC Vaslui, Universitatea Cluj, CFR Cluj, dar şi formaţii din străinatate, ca Al Shabab, Kayserispor, Gaziantep, Rizespor, Malatyaspor sau Al Raed.

Antrenorul giuleştean îl va antrena din nou pe căpitanul Cristian Săpunaru, cel alături de care a câştigat campionatul din 2016, cu Astra Giurgiu.

Rapid a anunţat că alături de Neil Lennon vor pleca şi alţi membri ai staff-ului său, Iain Brunskill, Andrew Liddell şi Kyirakos Televantos.

Venit în această vară, Neil Lennon a obţinut în scurtul său mandat la Rapid doar cinci egaluri şi o înfrângere (0-1 cu Petrolul la Ploieşti), gruparea giuleşteană fiind în acest moment singura din Superligă fără nicio victorie.

Neil Lennon, 52 de ani, este un fost internaţional nord-irlandez care a evoluat ca fotbalist la echipe precum Crewe Alexandra, Leicester, Celtic, Nottingham Forest sau Wycombe.

Ca antrenor, Lennon a pregătit echipele Celtic, Bolton, Hibernian şi Omonia Nicosia.

Neil Lennon semnase la 20 mai un contract valabil până în vara anului 2026 cu FC Rapid.

După şase runde, Rapid ocupă locul 11 în Superliga României, cu cinci remize şi o înfrângere.

Primul meci cu Marius Şumudică pe bancă se va disputa vineri seara, de la ora 22:00, atunci când Rapid va întâlni Politehnica Iaşi în deplasare.

Afla mai multe despre: sumudicarapid 

viewscnt
Articole similare