You are here:

”Sunt decizii proaste. Aşa a fost tot sezonul”. Discursul lui Pep Guardiola după ce a pierdut cu Real Madrid

”Sunt decizii proaste. Aşa a fost tot sezonul”. Discursul lui Pep Guardiola după ce a pierdut cu Real Madrid

Fotbal internațional

Comentarii

Formaţia Manchester City a fost învinsă, marţi, pe teren propriu, cu scorul de 3-2, de echipa Real Madrid, în prima manşă a play-off-ului Ligii Campionilor.

Reacţia lui Pep Guardiola după înfrângerea cu Real

Pentru City a marcat Haaland, în minutul 19, şi în minutul 80 (penalti), iar pentru Real au înscris Mbappe (60), Diaz (86) şi Bellingham (90+2).

Pep Guardiola s-a arătat extrem de afectat de faptul că Real Madrid a reuşit, din nou, să îl învingă. Tehnicianul a avut puterea după meci să îşi laude adversarii deşi era vizibil afectat de înfrângere. 

”S-a întâmplat de multe ori în acest sezon. Ştiu calitatea lui Real Madrid. Ne-am pripit în repriza a doua pe atac. Se întâmplă pentru că Real e o echipă excepţională. Sunt decizii proaste, asta e tot.

Aşa a fost tot sezonul (n.r. cu accidentări). E clar că e greu acum, trebuie să ne recuperăm. Acum mă gândesc la meciul cu Newcastle, apoi la deplasarea de la Madrid”, a spus Pep Guardiola, citat de BBC.

Juventus Torino a trecut de PSV Eindhoven, scor 2-1. Pentru torinezi au punctat McKennie (34) şi Mbangula (82), iar pentru PSV a înscris Perisic (56).

Tot marţi, Borussia Dortmund a trecut în deplasare de Sporting Lisabona, scor 3-0, prin golurile marcate de Guirassy (60), Gross (68) şi Adeyemi (82).

Partidele retur au loc săptămâna viitoare.

Afla mai multe despre: pep guardiolamanchester cityreal madrid 

viewscnt
Articole similare