Cagliari, cu mijlocaşul Răzvan Marin integralist, a remizat pe teren propriu cu Fiorentina, scor 1-1, în etapa cu numărul 23 din Serie A.
“Sunt dezamăgit, trebuia să câştigăm” Ce notă a primit Răzvan Marin după Cagliari - Fiorentina
Răzvan Marin (25 de ani) a primit nota 6,5 din partea jurnaliştilor de la tuttomercatoweb.com, care au remarcat “calitatea şi ideile de la mijlocul terenului”.
Gazzetta dello Sport i-a acordat nota 5,8 mijlocaşului român.
“Suntem dezamăgiţi, pentru că am început bine repriza a doua, apoi am ratat un penalty. Acesta este fotbalul. Nu-mi explic căderea în joc după penalty-ul ratat. Ne pare rău, trebuia să câştigăm acest meci.
Eu sunt la dispoziţia antrenorului şi încerc să dau 100% indiferent de poziţia pe care sunt folosit. Cred că s-a schimbat ceva la echipă, acum luptăm mai mult. Poate că suntem mai uniţi. Trebuie să creştem şi să învăţăm din aceste meciuri. Cred că potentialul nostru este mai mare, în special când avem mingea.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Trebuie să luptăm pentru a ne salva de la retrogradare. Am mai făcut-o, trebuie să ne antrenăm bine şi sper să fim în siguranţă. Suntem mai uniţi şi asta e foarte important”, a spus Răzvan Marin, la finalul partidei, citat de tuttomercatoweb.com.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: serie a, razvan marin, cagliari