Dan Petrescu a vorbit, din nou, despre eliminarea din Europa.
Dan Petrescu nu a trecut peste eliminarea din Europa. Mesaj pentru jucători
CFR Cluj a pierdut, în deplasare, scor 0-3, în faţa ciprioţilor de la Pafos, şi a ratat şansa de a se califica în faza Conference League.
În retur, acasă la ciprioţi, Pafos a făcut instrucţie cu elevii lui Dan Petrescu. Ardelenii au pierdut cu 0-3.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Dan Petrescu nu şi-a revenit după eliminarea din Europa deşi are în faţa un meci important din Superligă, împotriva Farului. Partida va avea loc duminică, de la ora 18:45.
”La Constanţa mereu au fost meciuri foarte grele, intense, cu agresivitate, o echipă foarte bună, acum şi-au revenit, au început mai greu, Hagi a găsit formula de start, în ultimele patru meciuri, aceeaşi echipă, ştim ce ne aşteaptă.
Din păcate pentru noi, suntem după un meci pierdut, moralul nu este aşa de bun, drum lung, am ajuns pe la 5 dimineaţă, dar trebuie să ne batem, indiferent cu cine jucăm. Trebuie să scoatem maximum din acest meci, ştim că va fi greu, dar dacă jucăm ca o echipă avem şi noi şansa noastră.
Eu sunt supărat pe toată lumea, nu aveam voie să facem un aşa meci, să facem atât de multe greşeli individuale. Primele două goluri le-am dat cadou şi a fost foarte greu după aceea. Ce pot să fac, aşa sunt eu, nu-mi va trece mult timp această supărare. Sper să fie şi ei supăraţi, dacă nu sunt supăraţi înseamnă că nu sunt fotbalişti.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Sper să nu fie 5-1. Atunci nu am fost aici, dar am văzut meciul. Nu a fost cel mai bun, dar Farul, acasă, poate să bată cu 5-1 pe oricine, asta e clar”, a declarat Dan Petrescu la conferinţa de presă.
Afla mai multe despre: dan petrescu, pafos, cfr cluj