Poli Iaşi a pierdut meciul cu FC Voluntari, de pe teren propriu, scor 0-1.
Ieşenii tremură serios pentru retrogradarea în eşalonul secund. Din primele informaţii, jucătorii sunt nemulţumiţi pentru restanţele salariale. Unii jucători susţin că sunt plătiţi preferenţial.
Andrei Cristea, tocmai din această cauză, ar fi avut un conflict verbal cu Uros Djuranovi. Momentul tensionat ar fi apărut după ce atacantul muntenegrean a propus o grevă, din cauza restanţelor salariale, la care Andrei Cristea s-a opus categoric, a scris Pro Sport.
La interviul de după joc, Andreias Calcan, mijlocaşul de bandă al echipei lui Nicolo Napoli, a recunoscut că situaţia de la Iaşi este tensionată şi a dat mai multe detalii în acest sens.
„Contează partea financiară, ştiţi bine problemele care au fost, cu jucători plătiţi preferenţial. Nu pot să comentez foarte multe, probabil pe unii banii îi motivează mai mult, pe alţii mai puţin. Ştiind că s-au făcut plăţile în acest fel... Vă daţi seama, unii au trei luni (n.r. restanţe salariale), alţii patru luni, alţii sunt la zi, probabil afectează.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
„Deja sunt două-trei antecedente”
A fost un mic conflict săptămâna asta, o mică ceartă, nu trebuie să ajungem acolo. Sunt unii jucători mai agresivi verbal. Deja sunt două-trei antecedente, au mai fost, am trecut peste ele. Eram într-un moment bun, urcasem un loc în clasament.
Dacă reuşeam să câştigăm, eram într-o situaţia bună. Atmosfera din vestiar s-a schimbat, apasă, asta s-a văzut şi în meci”, a declarat Andreias Calcan.
După înfrângerea cu FC Voluntari, Poli Iaşi este pe locul 15 în Liga 1, direct retrogradabil, cu 14 puncte, cinci mai puţin decât Viitorul, ocupanta primei poziţii care asigură menţinerea în prima divizie.
Ce spune Nicolo Napoli despre situaţia lui Poli Iaşi:
Nicolo Napoli, antrenorul lui Poli Iaşi, a încercat să „mascheze” situaţia tensionantă din vestiar şi a declarat după meci: „Am pierdut un meci, dar băieţii au încercat pe final să egaleze. Am avut o ocazie prin Mensah, dar a fost un meci aşa... Minge lungă, minge lungă.. A contat experienţa fundaşilor adverşi, s-a văzut în duelurile unu contra unu, sunt fotbalişti buni.
Am încercat să egalăm, dar nu am reuşit. Absenţele au contat mult, ne-au lipsit trei fotbalişti fundamentali. O victorie era foarte bună şi un egal era bun, mai avem şapte meciuri de jucat. Avem nevoie de puncte. La Chindia va fi un meci greu, mergem cu intenţia de a face un meci bun şi să-l câştigăm, nu avem alternativă.
Atmosfera din vestiar este frumoasă, bună (n.r.- ironic). Când pierzi un meci, atmosfera nu are cum să fie bună. Avem probleme financiare, dar suntem profesionişti si încercăm să facem treabă bună”.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: poli iasi, nicolo napoli, play-out