Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Super transfer reuşit de U Cluj! Un fost jucător din NBA a semnat cu formaţia ardeleană

Super transfer reuşit de U Cluj! Un fost jucător din NBA a semnat cu formaţia ardeleană

Baschet

Comentarii

U-Banca Transilvania Cluj a ajuns la un acord cu un fundaş care a evoluat în NBA şi în Euroligă, americanul Will Cherry, anunţă campioana României.

În vârstă de 30 de ani, sportivul măsoară 1.85 m şi este originar din Oakland, California. El a absolvit liceul McClymonds din Oakland, apoi a mers la colegiu la Montana. Cherry a totalizat 116 apariţii pentru Montana Grizzlies, înregistrând medii de 12.8 puncte, 3.4 pase decisive şi 2.3 pase decisive. Will a fost desemnat de trei ori în echipa ideală din cadrul All-Big Sky Conference, fiind ales şi cel mai bun jucător defensiv al sezoanelor 2011/2012, respectiv 2012/2013, în aceeaşi conferinţă.

Super transfer reuşit de U Cluj!

Cherry şi-a încheiat studiile în 2013 şi a jucat în NBA Summer League la New Orleans Pelicans. Ulterior a ajuns la Canton Charge, în liga de dezvoltare a NBA. După ce a impresionat la această formaţie, fundaşul a atras atenţia celor de la Toronto Raptors.

Însă în cele din urmă a semnat cu Cleveland Cavaliers, pregătită la acea vreme de către David Blatt. În lotul trupei din statul Ohio se regăsea atunci şi LeBron James. Drept urmare, Cherry a bifat 8 partide în sezonul regulat al NBA, remarcându-se cu statistici de 1.9 puncte şi 1.0 pase decisive.

El a semnat apoi cu Zalgiris Kaunas, pentru care a bifat 15 partide în Euroligă, cu medii de 7.1 puncte, 2.4 recuperări şi 1.7 pase decisive. Will a prins meciuri în Euroligă şi alături de Olympiacos Pireu, acolo unde a fost coechipier cu Vassilis Spanoulis în stagiunea 2019-2020. Astfel, în 13 meciuri pentru Olympiacos, Cherry a strâns statistici de 5.4 puncte, 2.0 recuperări şi 1.7 assist-uri.

Conducătorul de joc a mai îmbrăcat maioul formaţiilor Alba Berlin, Gaziantep, Cedevita Zagreb sau Pallacanestro Reggiana. La Cedevita, Will a fost coleg cu Andrija Stipanović şi au câştigat împreună Campionatul şi Cupa în Croaţia. De asemenea, americanul a ieşit campion şi în Lituania, iar în Germania a cucerit Cupa. Will Cherry se va alătura în curând lotului condus de Mihai Silvăşan.

Afla mai multe despre: u clujwill cherry 

viewscnt
Articole similare