Suporterii olteni nu pot să îl vadă pe Sergiu Hanca. Aceştia îşi continuă războiul de la distanţă cu fotbalistul de la Universitatea Craiova.
Suporterii Universităţii Craiova au dat de pământ cu Sergiu Hanca! Ce mesaje i-au transmis de ziua lui: ”La mulţi ani departe de Ştiinţa!”
Sergiu Hanca nu se mai simte bine în sânul echipei din Craiova, deşi fotbalistul român mai are contract până în vara anului 2025 cu gruparea olteană. Acesta fost umilit de galeria “alb-albaştrilor”după ce Hanca s-a adresat Comisiei de Disciplină din cadrul FRF.
La un meci din Superligă, ultraşii au aruncat cu monede pe gazon, în direcţia fotbalistului. În plus, a pierdut un proces cu formaţia din Craiova.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Acum, nici de ziua fotbalistului, oltenii nu l-au iertat. Aceştia i-au transmise mesaje acide pe reţelele de socializare.
„La mulţi ani departe de Ştiinţa!”, „La mulţi ani, slujbaşule!”, „La mulţi ani pe centură, mercenar scârbos! De cap să-ţi fie!”, „Afară cu el, de când a venit a avut în plan să distrugă Craiova, bineînţeles învăţat de alţii, în rest fotbalist 0, să plece să ne lase în pace”, „La mulţi ani şi cât mai multe procese pt. caşcaval nemuncit! O deziluzie fotbalistică!”, „Un mercenar care a arătat că nu doreşte să facă performanţă la Craiova ci doreşte să îşi umple contul din bancă. Totuşi îi urez şi eu mulţi ani dar la Dinamo nu la Ştiinţa!”, „La mulţi ani dar departe de noi…. Cât mai repede”, „Ăsta nu e jucătorul nostru, e duşmanul nostru, afară cu el!” sunt numai câteva dintre mesajele belicoase ale fanilor olteni la adresa lui Sergiu Hanca.
Rotaru l-a făcut praf pe Hanca. Nici Vînă nu a scăpat
„Sunt dezamăgit mai mult pentru Vînă, pentru că Hanca a venit de curând în clubul nostru. El a venit ca şi mercenar, nu în sensul negativ al cuvântului, în sensul că vine şi face tot ce depinde de el pentru a susţine clubul la care joacă, dar n-am avut o perioadă mai lungă de timp ca să ne cunoaştem.
Cu Vînă e altceva, ştiţi foarte bine de unde l-am luat, era marginalizat, vorbesc de FCSB. I-am dat numărul 10, i-am dat şanse peste şanse, iar tu să faci o acţiune împotriva clubului fără să dai un telefon, fără să spui, să suni şi să zici că vrei să faci asta. Să mergi pe drumul ăsta, tu, Vînă, ar trebui să-ţi fie ruşine!
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Am avut o discuţie cu ei şi acum câteva zile, şi acum o perioadă de timp după ce domnul Rădoi a dat demisia, am participat la toate şedinţele şi lăurile de decizii în cadrul clubului. Ei, a treia zi după ce a plecat Rădoi, şi-au băgat rezilierile, când şi dacă voiau nu se putea întâmpla nimic. Au avut acel miraj al banilor, e frumos să visezi 7,5 milioane de euro. Şi eu am visat, nu cred că e rău să visezi. Să meargă pe drumul ăsta, clubul îi va respecta, le va asigura condiţiile”, a spus Mihai Rotaru, pentru PRO Arena.
Afla mai multe despre: sergiu hanca, craiova