Veste şoc în handbalul feminin, după ce Andrea Penezić şi-a anunţat retragerea la doar 32 de ani. Sportiva legitimată la Vardar Skopje va mai juca până la finalul acestui sezon după care se va axa pe viaţa de familie.
În vârstă de 32 de ani, Penezic a fost golgheterul ultimei ediţii a Ligii Campionilor la handbal feminin, cu 98 de goluri marcate. Vardar a ajuns anul trecut până în finală, după ce a învins-o pe CSM Bucureşti în semifinale. În ultimul act, trupa din Macedonia a fost învinsă de ETO Gyor, după prelungiri, scor 30-31.
Conform ProSport, Penezic şi-ar fi dorit să se retragă chiar din vara lui 2017, dar a fost convinsă în cele din urmă să mai continue pentru un an.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.