Internaţionalul galez Gareth Bale, care nu mai intră în vederile antrenorului de la Real Madrid, Zinedine Zidane, este tot mai aproape de o revenire în Premier League, scrie presa britanică, citată de AFP.
Impresarul Jonathan Barnett a declarat pentru BBC că fotbalistul britanic poartă în prezent discuţii cu fosta sa echipă, Tottenham Hotspur.
"Gareth iubeşte în continuare acest club şi acolo ar vrea să meargă", a spus Barnett.
BBC precizează că, în afara lui Gareth Bale, Tottenham ar mai vrea să-l transfere de la Real Madrid şi pe fundaşul Sergio Reguilon. Cei doi jucători ai campioanei Spaniei se află şi în vedere unei alte echipe engleze, Manchester United.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Gareth Bale, în vârstă de 31 ani, s-a transferat în 2013 de la Tottenham la Real Madrid, în schimbul sumei de 100 milioane euro, fiind cel mai scump transfer din istoria fotbalului la momentul respectiv. El este legat prin contract de clubul spaniol până în 2023, unde încasează un salariu săptămânal de circa 650.000 euro.
Madrilenii ar fi dispuşi să-l împrumute pe Bale, suportând o parte din salariul său uriaş, însă nu exclud nici opţiunea unui transfer definitiv.
Manchester United s-a arătat la rândul ei interesată de serviciile galezului, după ce negocierile pentru transferul lui Jadon Sancho de la Borussia Dortmund au intrat în impas.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: gareth bale