Cea mai mare surpriză a sezonului de până acum s-a produs la Miami: Roger Federer, liderul clasamentului ATP, a fost eliminat de Thanasi Kokkinakis, locul 175 ATP. Federer îşi va pierde prima poziţie mondială începând de luni, în favoarea lui Rafael Nadal.
Federer, campion en-titre la Miami, a început fără probleme meciul în faţa australianului de origine greacă, revenit în circuit după doi ani în care a fost mai tot timpul accidentat.
Federer a luat primul set cu 6 -3, făcând şi spectacol, după ce şi-a permis un voleu pe la spate. Neaşteptat însă, elveţianul a început să greşească des în actul secund, adjudecat de Kokkinakis tot cu 6-3.
În decisiv, Federer a fost mereu în faţă, dar nu a reusit break-ul şi s-a ajuns în tiebreak. Kokkinakis a fost mai inspirat, mai proaspăt şi a produs cea mai mare surpriză din ultimii 15 de ani: a învins numărul 1 mondial de pe locul 175 ATP, situaţie neîntalnită din 2003, când Francisco Clavet, locul 178, l-a învins pe Hewitt, liderul de atunci.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: federer, kokkinakis, miami