FC U Craiova 1948, echipă care va evolua în Liga 3, în acest sezon, a părăsit Cupa României încă din turul doi preliminar al competiţiei.
FC U Craiova 1948 va evolua în Liga 3 în sezonul 2025/2026, după ce Federaţia Română de Fotbal a respins înscrierea clubului în Liga a 2-a, motivând lipsa certificatului de îndeplinire a condiţiilor minime prevăzute de ROAF.
Decizia a fost confirmată în apel şi nu a fost contestată la TAS. În plus, echipa patronată de Adrian Mititelu a suferit mai multe depunctări din cauza datoriilor către terţi, iar oficialii clubului au acuzat nereguli grave în procesul de excludere.
"Noutăţile sunt că echipa va continua să supravieţuiască, să-şi desfăşoare activitatea, nu vrem să se mai întâmple ca acum 14 ani, când am fost scoşi în afara activităţii de cei de la FRF şi am stat doi ani, revenind în 2013, când am reluat activitatea pentru câteva luni.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Apoi, din cauza celor care conduc oraşul Craiova şi care au inventat această echipă care acum se dă drept Universitatea Craiova, am stat până în 201. Acum vreau să-i asigur pe suporteri că activitatea va continua, chiar dacă la prima vedere sau de la distanţă se vede că suntem într-o situaţie fără ieşire, nu e aşa. Din punct de vedere sportiv stăm prost, suntem în Liga 3", a anunţat, marţi, Adrian Mititelu.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Gruparea lui Mititelu, eliminare neaşteptată din Cupa României
FC U Craiova 1948 a suferit un eşec surprinzător pe terenul celor de la Vulturii Fărcăşeşti, echipă din seria a 8-a, în Liga 3.
3-2 a fost scorul în favoarea echipei pregătite de Daniel Bălaşa. Vladislav Blănuţă, atacantul pe care Adrian Mititelu speră să obţină o sumă considerabilă, a început meciul pe banca de rezerve. 1-1 a fost scorul la pauza meciului.
- Citește și
- OFICIAL | Dorin Rotariu a semnat! Cu cine s-a înţeles fostul jucător de la Dinamo sau FCSB: "Bine ai venit"
- Răsturnare de situaţie cu doi fotbalişti de la FCSB: "Cred că s-a înţeles cu U Cluj". Unde ajunge cel care anunţase că pleacă la Petrolul
- Patru absenţe şi două reveniri la FCSB, pentru turul cu Drita! Un jucător, incert: "Nu s-a antrenat"
- Cât lipseşte, de fapt, Denis Alibec de la FCSB: "Nu trebuie să se opereze"
- Barcelona revine pe Camp Nou! Redeschiderea arenei, doar cu 27.000 de locuri în prima fază
- Mirel Rădoi, "scos din sărite" înaintea turului cu Spartak Trnava: "Nu au nicio treabă. Credeţi-mă"
- VIDEO EXCLUSIV: Cum s-a văzut din teren cel mai spectaculos derby din ultimii ani
Afla mai multe despre: fc u craiova 1948, adrian mititelu, vulturii farcasesti, cupa romaniei, vladislav blanuta