Olympique Lyon a condus-o pe Clermont Foot, dar nu a reuşit să câştige.
Lyonezii au deschis scorul în minutul 5, prin Dembele, din lovitură de la 11m. Doar că oaspeţii au egalat după şapte minute prin autogolul lui Diomande.
Acelaşi Dembele a marcat pentru 2-1 în minutul 21, iar în prelungirile primei reprize, Paqueta a punctat pentru 3-1. Un rezultat care s-a menţinut până în ultimele zece minute ale jocului.
Intrat în minutul 70 pe teren, Rashani a marcat de două ori, în minutele 80 şi 90+1 şi a adus o remiză nesperată formaţiei antrenate de Gastien.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Clermont Foot ocupă acum locul doi în campionat, după primele trei runde din Ligue 1. Formaţia antrenată de Gastien are şapte puncte, după ce a câştigat în primele două runde cu Bordeaux şi Troyes.
Potrivit site-ului transfermarkt, Clermont Foot are cel mai slab cotat lot din prima ligă franceză. Dacă Lyon, adversarul de astăzi, are un lot cotat la 340 de milioane de euro, cei de la Clermont au un lot evaluat la 26.9 milioane de euro.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: clermont foot, lyon, ligue 1