Mircea Rednic a asistat la meciul dintre Charleroi şi Antwerp, scor 2-1 şi jurnaliştii belgieni scriu că fostul antrenor al lui Dinamo s-ar pregăti să revină în campionatul Belgiei.
Liber de contract după ce s-a despărţit de Dinamo, Mircea Rednic a fost surprins în Belgia, la partida dintre Charleroi şi Antwerp. Antrenorul în vârstă de 57 de ani a fost imediat abordat de ziarişti, care l-au întrebat dacă vizita sa implică şi negocierea vreunui contract.
Mircea Rednic le-a transmis că nu este vorba despre aşa ceva şi că a fost invitat de un prieten la meci. O variantă plauzibilă, în condiţiile în care antrenor la Antwerp este Loţi Boloni, foarte bun prieten cu fostul antrenor al lui Dinamo.
Însă jurnaliştii belgieni merg mai departe de atât. Publicaţia Het Laatste Nieuws scrie că Mircea Rednic se pregăteşte să revină ca antrenor în campionatul Belgiei, însă n-au oferit detalii despre viitoarea destinaţie.
Mircea Rednic deţine o locuinţă în Belgia şi este foarte apropiat de fotbalul de acolo, încă din perioada în care a jucat la Standard Liege, 1991-1996. Ca antrenor, Mircea Rednic le-a pregătit pe Standard Liege, Gent şi Mouscron.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: mircea rednic