Roberto Martinez este varianta luată în calcul de şefii Realului la sfârşitul perioadei scurte pe care Santiago Solari urmează să o petreacă pe Santiago Bernabeu. Selecţionerul Belgiei ar fi în pole position pentru preluarea trupei blanco.
Demiterea lui Lopetegui şi numirea unui interimar au dus la înmulţirea zvonurilor privind viitorul antrenor al campioanei Europei. Dincolo de numele vehiculate chiar înaintea debarcării fostului selecţioner al Spaniei, acum unul nou îşi face loc pe listă. Este vorba despre Roberto Martinez, în prezent selecţioner al Belgiei, naţională pe care a dus-o până în semifinalele Cupei Mondiale din Rusia.
Antrenor în trecut la Swansea, Wigan şi Everton spaniolul de 45 de ani este favorit să îi preia pe galactici după ce negocierile cu Antonio Conte au intrat în impas. Iar un om important din clubul madrilen confirmă că varianta ar fi numai bună pentru viitorul Realului.
"Instalarea lui Martinez ar fi cea mai bună soluţie în viziunea mea. Un antrenor care poate schimba lucrurile în favoarea lui şi care pare mai adaptabil decât Conte. Italianul are de partea lui palmaresul, dar Roberto pare mai potrivit pentru o astfel de funcţie. Nu este însă un job facil pentru că în acest moment echipa nu are un marcator" spune directorul sportiv al trupei din capitala Spaniei, Jorge Valdano.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: real, roberto martinez, valdano