Răzvan Lucescu (55 de ani) traversează o perioadă dificilă la PAOK, după suspendarea de patru luni primită ca urmare a incidentelor de la finalul partidei cu AEK din Cupa Greciei, însă tehnicianul român nu duce lipsă de oferte.
Presa din Grecia susţine că Besiktas Istanbul, unul dintre titanii fotbalului din Turcia, este interesată de serviciile lui Răzvan Lucescu, antrenor dorit de ”vulturi” şi în această vară.
Conform Sportime.gr, favorit pentru banca lui Besiktas este experimentatul Sergen Yalcin, însă acesta ezite să ofere un răspuns ofertei primite.
Pe locul doi în această listă se află Răzvan Lucescu, care resimte presiunea suspendării primite de Comisia de Discipină din Grecia.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Besiktas are un sezon ratat. Gruparea din Istanbul este pe locul şase în campionat, cu 26 de puncte după 16 meciuri, la 18 puncte distanţă de liderul Galatasaray.
”Vulturii” au rămas fără principal pe bancă de o lună, după ce olandezul Giovanni van Bronckhorst a fost demis, ca urmare a rezultatelor slabe. În Europa League, Bestikas are şase puncte după şase meciuri.
În cazul puţin probabil în care Răzvan Lucescu va accepta oferta, iar Besiktas va achita clauza de reziliere, antrenorul român va lucra cu câţiva jucători ce au impresionat în Europa, precum Ciro Immobile sau Joao Mario.
Mircea Lucescu a antrenat-o pe Besiktas în perioada 2002-2004, reuşind să cucerească alături de alb-negrii titlul în Turcia, în 2002.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Bogdan Cosmescu, vehement după ce Răzvan Lucescu a fost suspendat: "Nu am văzut mulţi antrenori să facă treaba asta"
"Nici nu am văzut foarte mulţi antrenori să facă treaba asta. Eu nu am vazut, aminteşte-mi tu de un antrenor care să facă treaba asta.
Mi se pare că teoria asta a conspiraţiei împotriva Salonicului este exagerată, poate nu ştiu realitatea din teren. El întodeauna îi atacă, spune că e o conspiraţie împotriva echipei lui, spune că arbitrii sunt corupţi, că-l fură pe el.
Nu ştiu dacă are sau nu dreptate, dar e clar că îi irită pe ceilalţi din Grecia. E clar că acum dacă l-au prins în "offside" (n.r. incidentul), l-au taxat", a spus Cosmescu la Prima Sport.
Afla mai multe despre: besiktas, răzvan lucescu